3 motive pentru care societatea de consum este falimentara


consum societate de

Societatea consumerista in care traim nu are sustenabilitate.

„Predicatorii” si sustinatorii acestui tip de societate nu fac decat sa „misioneze” in favoarea corporatiilor, nicidecum in aceea ca omului de rand. Suntem bombardati de reclame ce transmit mesaje manipulative: consuma acum! cumpara acum! Ia-ti un credit acum! Iar cine se lasa dus de val, va realiza, mai devreme sau mai tarziu ca, dand curs si materializand “incurajarile” mass-media, (poate) ajunge pe marginea prapastiei sale existentiale.

Iata cele trei motive pentru care societatea de consum care a aparut si in Romania, este falimentara sau, de ce e necesar sa revenim la viata simpla si consumul moderat de bunuri si servicii:

  1. Pentru ca o societate consumerista sa aiba suport real, e necesar ca in acea societatea economia sa fie stabila, sa ofere predictibilitate angajatilor si venituri minime decente. In Romania, omul simplu nu are parte de nimic din toate acestea. Deci, nu iti garanteaza nimeni acel cash flow care sa-ti permita sa fi o rotita in marele mecanism al consumului planetar cu specific occidental.
  1. Viata ne demonstreaza ca existent fiecaruia poate deveni plina de surprize neplacute. Asadar, economisirea este vitala pentru a nu intra intr-un soi de cerc vicios al dependentei de insitutiile de creditare (banci si alte companii ce ofera bani cu titlu de imprumut in conditii dezavantajoase).
  1. Avem mai multe dorinte decat resurse pentru satisfacerea dorintelor.

In Romania, tinerii au devenit sclavii placerilor, bunurilor si serviciilor fara sa realizeze. Consuma tot….ba chiar pe datorie. Nu economisesc, dimpotriva: „consuma” din viitor ceva ce inca nu au produs ci spera ca vor produce. Aproape orice intalnire e ba in mall, ba la terasa sau restaurant. Romantismul a murit ucis de calaul imperialismului occidental care a rapit din mentalul colectiv plimbarile si timpul petrexcut in parc sau in natura. Apropo! Ne asteapta o criza dramatica!

In afara unei locuinte unde creditul se justifica, in anumite limite, celelalte credite indica faptul ca oamenii nu gandesc cu mintea…Cum vine aia sa te imprumuti pentru o vacanta?

Sa fim intelepti!

10 sugestii pentru arta de a trăi cu bani (mai) puțini


     bani

     Ai auzit, probabil, oameni care au spus că au cheltuit suma x de bani și habar nu au pe ce? Sau, chiar tu ai fost emițătorul acest vorbe? Ei bine, da! Lipsa de educație financiară și de atenție asupra veniturilor și cheltuielilor te poate aduce în stadiul de a pierde controlul asupra cheltuielilor și de a realiza că buzunarul e gol, luna nu s-a terminat, salariul e departe – peste două săptămâni va ateriza în buzunarul tău, nevoile continuă să vină asemeni unor musafiri nepoftiți iar tu nu știi ce să (mai) faci.

     Pentru că da, avem mai multe dorințe și nevoi decât bani pentru a ni le putea permite (unele nevoi sunt reale, altele induse). Pentru că da, într-o societate în care ești bombardat de reclame la orice colț de stradă, pe orice canal media și pe orice site, ai nevoie să-ți însușești arta de a te descurca cu resurse financiare limitate.

     Nu sunt expert financiar, dar îți ofer, din experiență, câteva sugestii care te pot ajuta în efortul tău de a reuși să te descurci cu bani (mai) puțini:

  1. Evită restaurantele. Dacă îți este foame și vrei să mănânci în oraș, caută o cantină unde poți mânca ieftin și foarte bine (cantitativ și calitativ).
  1. Evită mall-urile și terasele din centrele istorice. Te poți plimba pe acolo și vei putea spune că ai fost și tu acolo.
  1. Învață și gătește mâncarea preferată.
  1. Nu investi banii în haine, nu deveni robul ”țoalelor” și nu cumpăra (alte) haine până ce hainele pe care le porți nu s-au uzat (la maxim!).
  1. Vânează reducerile la haine, încălțăminte și cărți. Nu-i așa că nu vei păstra eticheta pe care scrie prețul pentru a evita potențiala etichetare suferită din partea apropiaților?
  1. Repară încălțămintea ușor deteriorată. Încă nu ești atât de bogat încât să apari în lumina reflectoarelor și, cu siguranță, doar tu și pantofarul veți ști că perechii de pantofi x i s-au înlocuit tălpile sau i s-a aplicat o lipire sau o cusătură.
  1. Nu schimba calculatorul sau telefonul mobil, nici vreun aparat electrocasnic până la defectarea acestora.
  1. Evită folosirea mașinii personale. Personal folosesc mașina doar pentru cumpărături sau pentru a ieși din București. Metroul, căci la el mă refer – este un mijloc de transport în comun foarte confortabil (cu excepția intervalelor orare de vârf), accesibil, foarte rapid și lipsit de stres. În plus, poți investi timpul călătoriei cu metroul în lecturarea cărților interesante pentru tine.
  2. Strânge suficiente haine pentru mașina de spălat. Nu pune doar câteva la spălat. Astfel vei economisi energie electrică, apă, detergent, anticalcar și balsam punând la spălat cantitatea maximă permisă de mașina ta de spălat automată.
  1. Închiriază o locuință la periferia orașului. În zona București-Ilfov, întreținerea este considerabil mai ieftină la periferia de sud decât în centrul sau nordul Capitalei.

       Multă înțelepciune!

Reflecții asupra neputinței la români


neputinta (sursa: papillonoir.wordpress.com)

Neputința e o trăsătură umană. Limita, ca realitate generală a umanității, e un sinonim al neputinței. Cât de limitați suntem noi? Cred că mai puțin decât ne imaginăm. Suntem mai capabili, mai ne-limitați decât credem. Dușmanul nostru și aliatul propriei limitări este chiar mintea noastră care, fie ne spune care este ”doza” de putință din noi (pe ce bază oare?), fie ne ciulește propriile urechi la șoaptele celorlalți; și sunt puțini, foarte puțini avizați, capabili să ne evalueze potențialul și propria devenire, aptitudinile și capacitățile noastre ce zac dormitând undeva în ființa noastră. Românii se pricep la toate. Și cei mai mulți ”rotunjesc” în jos imperfecțiunile noastre: dacă nu ești suficient de îndemânatic ți se ia prin cuvinte și puțina îndemânare pe care o ai, spunându-ți-se că nu ai nicio îndemânare. Deci, nu te mai chinui să faci nu știu ce. Există artilerii grele pentru a ținti defectele. Lipsesc reflectoarele pentru a pune în evidență calitățile și inițiativele timide, dar pozitive. Și asta e în defavoarea noastră. În defavoarea relațiilor noastre de toate tipurile. În defavoarea comunității și chiar a întregii Românii. Apropo. Ați remarcat în relațiile voastre tendința iubitei/iubitului de a scoate în evidență mai mult defectele și prea puțin calitățile, ceea ce este bun și de necontestat în voi?

În anul III de facultate mi-am astupat urechile pentru că nu doream să admit evaluarea referitoare la propria persoană făcută de unii colegi… Am făcut echipă cu mine însumi și am reușit, la sfârșitul anului, performanța celei mai mari medii, ”suflându-i” bursa de studii unei colege care-și făcuse calcule greșite, pe baza unor considerații greșite, în urma unor evaluări greșite: potențialul meu. Dacă nu am reeușit până atunci să urc foarte sus, nu însemna, automat, că nu voi reuși vreodată! Ea se baza pe faptul că e printre primii trei (și doar trei burse de studii existau în grupa noastră) și că nimeni nu poate surclasa trio-ul fruntaș. Mare eroare! A costat-o scump: bursa de studii, atât de necesară unui/unei student/studente.

La începutul clasei a XII-a, eram considerat neputincios la alergare rezistență – o probă esențială la sport, care se dădea la Bacalaureat. Aveam constituția ideală pentru aceasta (înalt și slab), dar nu reușeam să alerg nici 200 m (din 1000) fără pauză. M-am ”reprogramat” mintal și realitatea a fost alta: până la BAC am reușit să ating performanța personală de 15000 m fără oprire! Ce m-a ajutat? Ceea ce credeam, sau, mai bine spus, ce începusem să cred despre mine: că sunt capabil, că pot, că voi reuși cu multă muncă.

Cred că noi ne facem rău unii altora, ne privim și ne trântim pe ringul vieții în loc să ne ajutăm reciproc pentru a crește și a ne înălța. Neputința la noi, românii, are cauze multiple. De la cultura eșecului întreținută în școli de profesorii insuficient de capabili să remarce potențialul elevilor și până la eșecul din societatea românească, la nivel de clasă politică care cultivă neputința de a schimba ceva în bine prin neimplicare expresă. Ne mai lipsește din sfera educațională dezvoltarea personală la nivel național. Și eu am descoperit târziu această felie atât de importantă din educație. Nici ”cunoaște-te pe tine însuți” nu e luat în serios de prea mulți. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat pe noi înșine, am fi altfel. Am realiza că avem un POTENȚIAL ENORM care doarme și încă nu a fost trezit. Fără conștientizarea propriului potențial nu știm pe ce drum personal și profesional să mergem, nici ce să dezvoltăm la noi. Suntem corăbii fără direcție și fără pânze ridicate, pe o mare cu mult vânt.

Tată bogat, tată sărac


robertkiyosaki

Am citit-o și mi-a plăcut enorm. Dacă ar fi să fac o selecție între cărți pe considerentul ”cărți fundamentale”, aș alege Biblia sau Sfânta Scriptură pe probleme sufletești, spirituale, iar cartea aceasta pe probleme de educație financiară. Merită citită de toți românii! În special de adolescenți, tineri și cei care calcă pragurile băncilor pentru a plăti ratele la creditele contractate. E o carte despre bogăție și sărăcie, active și pasive sau specificul lumii în care trăim.

Personal, mi-am îmbogățit propriul meu ABC financiar. Voi fi mai drastic cu cheltuielile, sper. M-au fascinat paginile autobiografice ale autorului, în care povestește experiențele avute în copilărie cu ”tatăl bogat” și sfaturile primite de la ”tatăl sărac”. Bineînțeles că l-a ascultat pe adultul bogat, fiindcă era mai ancorat în realitate decât celălalt. Definițiile și graficele lui Robert T. Kiyosaki sunt atât de simple și de sugestive. Nu ai cum să nu înțelegi ceea ce îți explică el. Spre exemplu, ne sugerează să investim în active și nu în pasive. Primele sunt cele care ne bagă bani în buzunar, cele din urmă ne subțiază portofelele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cartea mi-a întărit convingerea că trăim într-o perioadă istorică în care educația clasică (școala) este depășită, insuficientă și chiar inexistentă – în ce privește banii. Școala pregătește oamenii mari de mâine pentru o societate inexistentă. Îi pregătește să devină sclavi și nu oameni liberi. El ne învață ce să facem ca să (re)devenim oameni liberi.

Eșecul este o parte din proces, nu un sfârșit de lume, că asumarea riscurilor reprezintă o realitate necesară dacă vrei să te îmbogățești.

Educația și mintea noastră sunt cele mai importante active, cele mai importante investiții pe care nu trebuie să le ratăm. Îmi place expresia ”inteligență financiară” pe care Kiyosaki o folosește des în carte, ca ingredient necesar pentru supraviețuire în această lume.

Dacă nu vrei să te îmbogățești, citește această carte măcar să conștientizezi unde ești cu educația financiară, dacă ți-ai însușit ABC-ul financiar și află dacă nu cumva acțiunile tale, care presupun domeniul finanțelor personale, sunt distrugătoare pentru tine și familia ta.

E o incursiune ce merită timpul, banii și efortul. Chiar dacă Robert T. Kiyosaki este american și trăiește într-o cultură diferită de cea a dealurilor scrise cu oi. Principiile sunt aceleași. Indiferent că vorbim de America sau România!

…în Herăstrău


În Herăstrău toamna a savurat deja o mare parte din desert. În imensa sufragerie a naturii, se înalță spre cer crengile copacilor sărăciți. Multe din frunzele copacilor, îngălbenite și ruginite, au căzut la pământ, formând covoare naturale ce-mi amintesc de fabrica de covoare din orașul Siret în care am petrecut anii primei mele tinereți, fabrică forțată la absenteism asemeni restului de elemente ale industriei românești.

Herăstrăul văzut azi era asemeni unui tablou de toamnă târzie în care puteai păși, într-o atmosferă marcată de tăcere ce transmitea parcă un soi de așteptare. Era un peisaj static, încremenit în propriul său proiect, din care lipseau oamenii, vântul și muzica teraselor din apropiere. Mint. Pe ici, pe colo, câte o siluetă umană staționară sau în mișcare, se făcea văzută și o ușoară adiere de vânt, lângă lac, e tot ce avea viață în parc. Nici tarabe cu vânzători nu mai erau. Nici bicicliști. Nici atleți. Nici grupuri gălăgioase de tineri și neliniștiți.

Pe măsură ce scriu, înțeleg și așteptarea de-aici. Dincolo de așteptarea iernii, pe 9 decembrie, probabil, și natura dorește o schimbare politică. Una cu efecte benefice. Una care ar mai opri timpul degradării sociale și economice.

Contextualizând și parafrazând vorbele lui Enștein, am fi nebuni să repetăm același experiment politic și să ne așteptăm la efecte și rezultate diferite de cele obținute până acum în societatea românească.      

O fantezie sufletească


Astăzi am început să cultiv o fantezie sufletească.

Mi-a căzut cu tronc dorinţa ciudată de a vedea sufletele oamenilor cu care interacţionez. Îmi doresc să percep trupul sufletesc al celorlalţi. Vă veţi întreba, probabil de ce? Ei bine, fiindcă în această „societatea a non-valorilor”, ca să citez un tânăr predicator pe care l-am ascultat recent într-o Biserică neoprotestantă din Capitală, oamenii sunt un produs al acestei societăţi, însuşindu-şi non-valorile ce se împletesc cu fiinţa lor, cu simţirea, gândirea, deciziile.

Oamenii contemporani nu mai deţin virtuţile oamenilor din trecut. Pentru fiinţele contemporane virtutea nu mai este înţelepciunea cum era pentru cei din Antichitate, nici pietatea, specifică Evului Mediu monastic sau curajul atât de apreciat în Evul Mediu cavaleresc. Virtutea prezentului este materia, schimbul, trocul (Daniel Barbu) ce există pe suprafaţa superficială a existenţei acestor oameni.

În acest context, a vedea sufletul celuilalt cu care interacţionez ar reprezenta unul din cele mai mari beneficii. Astfel aş putea observa ce fel de suflet are purtătorul său. Mi-ar fi mult mai uşor să disting sufletele umane de cele ce şi-au pierdut o parte din umanitate prin aceea că nu doresc să (mai) iubească (Jean-Luc Marion). Aş putea vedea sufletele calde şi sincere distincte de cele reci, cu ambalaj metalic, insensibil. Aş putea decoda mai uşor portativul din care tresar notele muzicale ce compun melodia de fundal a sufletelor. În consecinţă aş putea alege un suflet ce tânjeşte după iubire şi care ar aprecia enorm intenţia mea de a-l iubi. Nu m-aş mai gândi atunci să curtez un altul pentru care iubirea e o realitate existentă printre alte realităţi, o realitate nu atât de valoroasă pe cât este. Nu aş mai fi indus în eroare de-un zâmbet strălucitor ce nu reprezintă decât strălucirea rece a suprafeţii aceluiaşi metal. Aş ştii să abordez sufletul pentru care iubirea nu e un „obiect” al unui joc de fotbal prin noroiul neiubirii, al unei noi bătăi de joc, ci un bibelou de porţelan ce va fi aşezat uşor şi delicat în vitrina celuilalt suflet. 

Poate va veni o zi când voi deţine capacitatea să văd sufletetele. Să văd „substanţa” divină din care e concepută dimensiunea spirituală a fiinţei umane, sufletul. Până atunci încerc să intuiesc ce fel de suflet au cei cu care relaţionez. Îmi urez succes!

 

Despre mentalitate în România anului 2008


Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ne oferă o explicaţie sărăcăcioasă sumară şi insuficientă pentru cuvântul „mentalitate”. Pentru DEX, „mentalitatea” este doar un „fel particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivităţi”. Dar mentalitatea necesită a fi explicată şi înţeleasă într-un sens mult mai larg, ca un sumuum de aspecte care construiesc modalitatea sau modalităţile, unghiul sau unghiurile, lentila sau lentilele prin care cineva percepe realitatea, viaţa, lumea, universul.

Mentalitatea se leagă de modul în care ne percepem pe noi, modul în care îi percepem pe ceilalţi, înţelegerea drepturilor şi îndatoririlor pe care le au oamenii şi, implicit, le avem.

Mentalitatea unei fiinţe umane poate fi desprinsă şi din modalitatea de comunicare cu ceilalţi, din trăirea cotidiană sau acţiunile iniţiate. Mentalitatea interferează cu comportamentul din sfera personală, socială şi publică, cu atitudinea noastră faţă de conţinutul realităţii în care ne mişcăm, cu motivaţia sau motivaţiile care stau la baza acţiunilor. Mentalitatea constituie un produs al valorilor şi principiilor pe care ni le-am însuşit, al educaţiei dobândite şi al culturii în care respirăm.

Mentalitatea este, dacă vrem, unul din softurile universului interior al fiinţei umane cu care aceasta reuşeşte să existe în modul ei particular, prin existenţă înţelegându-se desigur acţiune, dinamică, comunicare, schimb, percepţie şi nu în cele din urmă proiectare.  

Una din barierele pe care le întâlnesc în profesia de asistent social este mentalitatea oamenilor cu care interacţionez. Mă refer la oamenii care se găsesc într-un impas existenţial, într-o situaţia de criză, într-un blocaj al existenţei lor. Când asociez ideea de barieră cu cea de mentalitate doresc să transmit blocajul ce intervine la depăşirea situaţiei de criză în care se găseşte o anumită persoană, blocaj datorat nu unei mentalităţi corespunzătoare ci uneia deficitare, o mentalitate care nu găseşte suport în realitatea socială în care se mişcă şi vieţuiesc oamenii.

Concret, depăşind abordarea filosofică a mentalităţii, vreau să precizez că mentalitatea poporului român sau cel puţin a unui procent din cadrul aceleiaşi populaţii plăteşte tribut sistemului comunist abrogat în anul 1989 dar care, se pare, rezistă activ în modul de percepţie a realităţii secolului XXI, în România anului 2008 de curând intrată, nu şi integrată în Uniunea Europeană. Mentalitatea cetăţeanului român de curând european ar trebui să fie, cum bine spunea Marius David Cruceru în cartea sa Întoarcerea din oglindă, cu „o altă atitudine faţă de muncă, o altă atitudine civică, ba chiar o altă atitudine etică, pentru că eu şi tu trebuie să decidem cât de normali ni se par homosexualii şi dacă avortul este într-adevăr o gură de libertate” (Marius David Cruceru, Întoarcerea din oglindă, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006, p. 27)

Având cauze multiple, sărăcia unor persoane este sau a fost determinată, cel puţin întreţinută de o mentalitate deloc ancorată în realitatea societăţii româneşti contemporane. Majoritatea cazurilor sociale cu care lucrez, cu care stabilesc obiective şi acţiuni menite să conlucreze la depăşirea situaţiei lor de criză, au o mentalitate ce nu îi ajută să facă progrese. Majoritatea cazurilor pe care le-am închis fără a le rezolva, motivând închiderea lor cu rezistenţa la procesul de asistenţă socială s-a datorat mentalităţii deficitare şi rigide. Persoanele care nu înregistrează progrese în cadrul procesului de asistenţă socială sunt şi acele persoane cărora, deşi le explici scopul şi rolul asistenţei sociale, faptul de a primi asistenţă determinată, cu perspectiva depăşirii situaţiei de criză, este perceput probabil ca ceva inuman şi indezirabil. Nu au înţeles că asistenţa socială are scopul de a susţine persoanele aflate în criză doar în perioada de criză, perioada depăşindu-se prin efort şi voinţă consistentă din partea lor.

Ceea ce mă frapează e faptul că unele persoane nu au înţeles că pentru a-şi depăşi condiţia este necesar un aliaj de metale combinate foarte bine, un aliaj format din voinţă, perseverenţă, luptă şi nu în ultimul rând disponibiliatte pentru muncă în ciuda lipsei de valorizare corespunzătoare.

Unii români nu au înţeles că dinamica societăţii prezente este diferită de modelul societăţii terorizate de comunism în care probabil erai forţat să munceşti iar asigurările sociale aveau iarăşi, probabil, o altă structură.

Astăzi, pentru a-ţi depăşi condiţia este necesar să fii o persoană promiţătoare la nivelul studiilor şi la cel al activismului la nivelul societăţii.

Astăzi trebuie să te zbaţi, să îţi construieşti un CV de valoare, să îl trimiţi diverselor firme sau companii în sensul angajării şi să te pregăteşti pentru un interviu de succes în care, începând de la ţinută totul să fie, dacă nu să pară cel puţin impecabil. Nu va veni nimeni să îţi ofere un loc de muncă. Iniţiativa şi dorinţa de a te angaja îţi aparţine.