3 motive pentru care societatea de consum este falimentara


consum societate de

Societatea consumerista in care traim nu are sustenabilitate.

„Predicatorii” si sustinatorii acestui tip de societate nu fac decat sa „misioneze” in favoarea corporatiilor, nicidecum in aceea ca omului de rand. Suntem bombardati de reclame ce transmit mesaje manipulative: consuma acum! cumpara acum! Ia-ti un credit acum! Iar cine se lasa dus de val, va realiza, mai devreme sau mai tarziu ca, dand curs si materializand “incurajarile” mass-media, (poate) ajunge pe marginea prapastiei sale existentiale.

Iata cele trei motive pentru care societatea de consum care a aparut si in Romania, este falimentara sau, de ce e necesar sa revenim la viata simpla si consumul moderat de bunuri si servicii:

  1. Pentru ca o societate consumerista sa aiba suport real, e necesar ca in acea societatea economia sa fie stabila, sa ofere predictibilitate angajatilor si venituri minime decente. In Romania, omul simplu nu are parte de nimic din toate acestea. Deci, nu iti garanteaza nimeni acel cash flow care sa-ti permita sa fi o rotita in marele mecanism al consumului planetar cu specific occidental.
  1. Viata ne demonstreaza ca existent fiecaruia poate deveni plina de surprize neplacute. Asadar, economisirea este vitala pentru a nu intra intr-un soi de cerc vicios al dependentei de insitutiile de creditare (banci si alte companii ce ofera bani cu titlu de imprumut in conditii dezavantajoase).
  1. Avem mai multe dorinte decat resurse pentru satisfacerea dorintelor.

In Romania, tinerii au devenit sclavii placerilor, bunurilor si serviciilor fara sa realizeze. Consuma tot….ba chiar pe datorie. Nu economisesc, dimpotriva: „consuma” din viitor ceva ce inca nu au produs ci spera ca vor produce. Aproape orice intalnire e ba in mall, ba la terasa sau restaurant. Romantismul a murit ucis de calaul imperialismului occidental care a rapit din mentalul colectiv plimbarile si timpul petrexcut in parc sau in natura. Apropo! Ne asteapta o criza dramatica!

In afara unei locuinte unde creditul se justifica, in anumite limite, celelalte credite indica faptul ca oamenii nu gandesc cu mintea…Cum vine aia sa te imprumuti pentru o vacanta?

Sa fim intelepti!

Anunțuri

10 sugestii pentru arta de a trăi cu bani (mai) puțini


     bani

     Ai auzit, probabil, oameni care au spus că au cheltuit suma x de bani și habar nu au pe ce? Sau, chiar tu ai fost emițătorul acest vorbe? Ei bine, da! Lipsa de educație financiară și de atenție asupra veniturilor și cheltuielilor te poate aduce în stadiul de a pierde controlul asupra cheltuielilor și de a realiza că buzunarul e gol, luna nu s-a terminat, salariul e departe – peste două săptămâni va ateriza în buzunarul tău, nevoile continuă să vină asemeni unor musafiri nepoftiți iar tu nu știi ce să (mai) faci.

     Pentru că da, avem mai multe dorințe și nevoi decât bani pentru a ni le putea permite (unele nevoi sunt reale, altele induse). Pentru că da, într-o societate în care ești bombardat de reclame la orice colț de stradă, pe orice canal media și pe orice site, ai nevoie să-ți însușești arta de a te descurca cu resurse financiare limitate.

     Nu sunt expert financiar, dar îți ofer, din experiență, câteva sugestii care te pot ajuta în efortul tău de a reuși să te descurci cu bani (mai) puțini:

  1. Evită restaurantele. Dacă îți este foame și vrei să mănânci în oraș, caută o cantină unde poți mânca ieftin și foarte bine (cantitativ și calitativ).
  1. Evită mall-urile și terasele din centrele istorice. Te poți plimba pe acolo și vei putea spune că ai fost și tu acolo.
  1. Învață și gătește mâncarea preferată.
  1. Nu investi banii în haine, nu deveni robul ”țoalelor” și nu cumpăra (alte) haine până ce hainele pe care le porți nu s-au uzat (la maxim!).
  1. Vânează reducerile la haine, încălțăminte și cărți. Nu-i așa că nu vei păstra eticheta pe care scrie prețul pentru a evita potențiala etichetare suferită din partea apropiaților?
  1. Repară încălțămintea ușor deteriorată. Încă nu ești atât de bogat încât să apari în lumina reflectoarelor și, cu siguranță, doar tu și pantofarul veți ști că perechii de pantofi x i s-au înlocuit tălpile sau i s-a aplicat o lipire sau o cusătură.
  1. Nu schimba calculatorul sau telefonul mobil, nici vreun aparat electrocasnic până la defectarea acestora.
  1. Evită folosirea mașinii personale. Personal folosesc mașina doar pentru cumpărături sau pentru a ieși din București. Metroul, căci la el mă refer – este un mijloc de transport în comun foarte confortabil (cu excepția intervalelor orare de vârf), accesibil, foarte rapid și lipsit de stres. În plus, poți investi timpul călătoriei cu metroul în lecturarea cărților interesante pentru tine.
  2. Strânge suficiente haine pentru mașina de spălat. Nu pune doar câteva la spălat. Astfel vei economisi energie electrică, apă, detergent, anticalcar și balsam punând la spălat cantitatea maximă permisă de mașina ta de spălat automată.
  1. Închiriază o locuință la periferia orașului. În zona București-Ilfov, întreținerea este considerabil mai ieftină la periferia de sud decât în centrul sau nordul Capitalei.

       Multă înțelepciune!

Susținerea emoțional-afectivă


afectiune

Am văzut lumina zilei într-un oraş de provincie, înaintea loviturii de stat cu sonor de revoluție, din decembrie 1989. Am crescut într-o familie monoparentală. Mediul meu familial şi şcolar nu m-a inspirat să tind spre succes. A existat chiar o sugestionare subtilă, spre insucces, spre eşec, spre ratare.
Nu cred că sunt singurul din generaţia mea care a fost educat într-o societate a ratării, unde succesul sare din ecuaţia viitorului, prezentul nefiind conturat în sensul formării spre atingerea succesului. Simplele neputinţe ale mele erau percepute de unii profesori ca impedimente în calea succesului. Orice manifestare a vreunui punct forte al meu era insuficient pentru toți. Primeam feed-back-uri negative, descurajatoare, acompaniate de o percepție izvorâtă parcă dintr-o paradigmă fixistă, ce nu are vreo legătură cu modulul psiho-pedagogic pe care orice profesor și l-a însușit.
Noi, oamenii, suntem unici şi irepetabili. Suntem asemănători, dar diferiţi. Avem sensibilităţi diferite şi viteze de maturizare diferite. În speţă, unii reacţionează mai uşor, alţii mai greu, la aceiaşi stimuli ce provoacă, spre exemplu, râsul.
Ce am vrut să spun cu aceste rânduri? Că în contextul acestei societăți românești fără viziune şi fără o înţelegere corectă a fiinţei umane, cuplul conjugal este influențat și el. Iar consecinţele pot fi dramatice.
Eu, bărbatul, am nevoie să fiu susţinut de soţia mea în tot ceea ce fac. Sprijinul sau absenţa sprijinului afectiv este (…)

                                 continuarea fragmentului se află în cartea ”Din Paradis, în deșert”

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog, 0727.318.457 sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre.
Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂

Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_0030

Reflecții asupra neputinței la români


neputinta (sursa: papillonoir.wordpress.com)

Neputința e o trăsătură umană. Limita, ca realitate generală a umanității, e un sinonim al neputinței. Cât de limitați suntem noi? Cred că mai puțin decât ne imaginăm. Suntem mai capabili, mai ne-limitați decât credem. Dușmanul nostru și aliatul propriei limitări este chiar mintea noastră care, fie ne spune care este ”doza” de putință din noi (pe ce bază oare?), fie ne ciulește propriile urechi la șoaptele celorlalți; și sunt puțini, foarte puțini avizați, capabili să ne evalueze potențialul și propria devenire, aptitudinile și capacitățile noastre ce zac dormitând undeva în ființa noastră. Românii se pricep la toate. Și cei mai mulți ”rotunjesc” în jos imperfecțiunile noastre: dacă nu ești suficient de îndemânatic ți se ia prin cuvinte și puțina îndemânare pe care o ai, spunându-ți-se că nu ai nicio îndemânare. Deci, nu te mai chinui să faci nu știu ce. Există artilerii grele pentru a ținti defectele. Lipsesc reflectoarele pentru a pune în evidență calitățile și inițiativele timide, dar pozitive. Și asta e în defavoarea noastră. În defavoarea relațiilor noastre de toate tipurile. În defavoarea comunității și chiar a întregii Românii. Apropo. Ați remarcat în relațiile voastre tendința iubitei/iubitului de a scoate în evidență mai mult defectele și prea puțin calitățile, ceea ce este bun și de necontestat în voi?

În anul III de facultate mi-am astupat urechile pentru că nu doream să admit evaluarea referitoare la propria persoană făcută de unii colegi… Am făcut echipă cu mine însumi și am reușit, la sfârșitul anului, performanța celei mai mari medii, ”suflându-i” bursa de studii unei colege care-și făcuse calcule greșite, pe baza unor considerații greșite, în urma unor evaluări greșite: potențialul meu. Dacă nu am reeușit până atunci să urc foarte sus, nu însemna, automat, că nu voi reuși vreodată! Ea se baza pe faptul că e printre primii trei (și doar trei burse de studii existau în grupa noastră) și că nimeni nu poate surclasa trio-ul fruntaș. Mare eroare! A costat-o scump: bursa de studii, atât de necesară unui/unei student/studente.

La începutul clasei a XII-a, eram considerat neputincios la alergare rezistență – o probă esențială la sport, care se dădea la Bacalaureat. Aveam constituția ideală pentru aceasta (înalt și slab), dar nu reușeam să alerg nici 200 m (din 1000) fără pauză. M-am ”reprogramat” mintal și realitatea a fost alta: până la BAC am reușit să ating performanța personală de 15000 m fără oprire! Ce m-a ajutat? Ceea ce credeam, sau, mai bine spus, ce începusem să cred despre mine: că sunt capabil, că pot, că voi reuși cu multă muncă.

Cred că noi ne facem rău unii altora, ne privim și ne trântim pe ringul vieții în loc să ne ajutăm reciproc pentru a crește și a ne înălța. Neputința la noi, românii, are cauze multiple. De la cultura eșecului întreținută în școli de profesorii insuficient de capabili să remarce potențialul elevilor și până la eșecul din societatea românească, la nivel de clasă politică care cultivă neputința de a schimba ceva în bine prin neimplicare expresă. Ne mai lipsește din sfera educațională dezvoltarea personală la nivel național. Și eu am descoperit târziu această felie atât de importantă din educație. Nici ”cunoaște-te pe tine însuți” nu e luat în serios de prea mulți. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat pe noi înșine, am fi altfel. Am realiza că avem un POTENȚIAL ENORM care doarme și încă nu a fost trezit. Fără conștientizarea propriului potențial nu știm pe ce drum personal și profesional să mergem, nici ce să dezvoltăm la noi. Suntem corăbii fără direcție și fără pânze ridicate, pe o mare cu mult vânt.

Tată bogat, tată sărac


robertkiyosaki

Am citit-o și mi-a plăcut enorm. Dacă ar fi să fac o selecție între cărți pe considerentul ”cărți fundamentale”, aș alege Biblia sau Sfânta Scriptură pe probleme sufletești, spirituale, iar cartea aceasta pe probleme de educație financiară. Merită citită de toți românii! În special de adolescenți, tineri și cei care calcă pragurile băncilor pentru a plăti ratele la creditele contractate. E o carte despre bogăție și sărăcie, active și pasive sau specificul lumii în care trăim.

Personal, mi-am îmbogățit propriul meu ABC financiar. Voi fi mai drastic cu cheltuielile, sper. M-au fascinat paginile autobiografice ale autorului, în care povestește experiențele avute în copilărie cu ”tatăl bogat” și sfaturile primite de la ”tatăl sărac”. Bineînțeles că l-a ascultat pe adultul bogat, fiindcă era mai ancorat în realitate decât celălalt. Definițiile și graficele lui Robert T. Kiyosaki sunt atât de simple și de sugestive. Nu ai cum să nu înțelegi ceea ce îți explică el. Spre exemplu, ne sugerează să investim în active și nu în pasive. Primele sunt cele care ne bagă bani în buzunar, cele din urmă ne subțiază portofelele.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cartea mi-a întărit convingerea că trăim într-o perioadă istorică în care educația clasică (școala) este depășită, insuficientă și chiar inexistentă – în ce privește banii. Școala pregătește oamenii mari de mâine pentru o societate inexistentă. Îi pregătește să devină sclavi și nu oameni liberi. El ne învață ce să facem ca să (re)devenim oameni liberi.

Eșecul este o parte din proces, nu un sfârșit de lume, că asumarea riscurilor reprezintă o realitate necesară dacă vrei să te îmbogățești.

Educația și mintea noastră sunt cele mai importante active, cele mai importante investiții pe care nu trebuie să le ratăm. Îmi place expresia ”inteligență financiară” pe care Kiyosaki o folosește des în carte, ca ingredient necesar pentru supraviețuire în această lume.

Dacă nu vrei să te îmbogățești, citește această carte măcar să conștientizezi unde ești cu educația financiară, dacă ți-ai însușit ABC-ul financiar și află dacă nu cumva acțiunile tale, care presupun domeniul finanțelor personale, sunt distrugătoare pentru tine și familia ta.

E o incursiune ce merită timpul, banii și efortul. Chiar dacă Robert T. Kiyosaki este american și trăiește într-o cultură diferită de cea a dealurilor scrise cu oi. Principiile sunt aceleași. Indiferent că vorbim de America sau România!

…în Herăstrău


În Herăstrău toamna a savurat deja o mare parte din desert. În imensa sufragerie a naturii, se înalță spre cer crengile copacilor sărăciți. Multe din frunzele copacilor, îngălbenite și ruginite, au căzut la pământ, formând covoare naturale ce-mi amintesc de fabrica de covoare din orașul Siret în care am petrecut anii primei mele tinereți, fabrică forțată la absenteism asemeni restului de elemente ale industriei românești.

Herăstrăul văzut azi era asemeni unui tablou de toamnă târzie în care puteai păși, într-o atmosferă marcată de tăcere ce transmitea parcă un soi de așteptare. Era un peisaj static, încremenit în propriul său proiect, din care lipseau oamenii, vântul și muzica teraselor din apropiere. Mint. Pe ici, pe colo, câte o siluetă umană staționară sau în mișcare, se făcea văzută și o ușoară adiere de vânt, lângă lac, e tot ce avea viață în parc. Nici tarabe cu vânzători nu mai erau. Nici bicicliști. Nici atleți. Nici grupuri gălăgioase de tineri și neliniștiți.

Pe măsură ce scriu, înțeleg și așteptarea de-aici. Dincolo de așteptarea iernii, pe 9 decembrie, probabil, și natura dorește o schimbare politică. Una cu efecte benefice. Una care ar mai opri timpul degradării sociale și economice.

Contextualizând și parafrazând vorbele lui Enștein, am fi nebuni să repetăm același experiment politic și să ne așteptăm la efecte și rezultate diferite de cele obținute până acum în societatea românească.      

O fantezie sufletească


Astăzi am început să cultiv o fantezie sufletească.

Mi-a căzut cu tronc dorinţa ciudată de a vedea sufletele oamenilor cu care interacţionez. Îmi doresc să percep trupul sufletesc al celorlalţi. Vă veţi întreba, probabil de ce? Ei bine, fiindcă în această „societatea a non-valorilor”, ca să citez un tânăr predicator pe care l-am ascultat recent într-o Biserică neoprotestantă din Capitală, oamenii sunt un produs al acestei societăţi, însuşindu-şi non-valorile ce se împletesc cu fiinţa lor, cu simţirea, gândirea, deciziile.

Oamenii contemporani nu mai deţin virtuţile oamenilor din trecut. Pentru fiinţele contemporane virtutea nu mai este înţelepciunea cum era pentru cei din Antichitate, nici pietatea, specifică Evului Mediu monastic sau curajul atât de apreciat în Evul Mediu cavaleresc. Virtutea prezentului este materia, schimbul, trocul (Daniel Barbu) ce există pe suprafaţa superficială a existenţei acestor oameni.

În acest context, a vedea sufletul celuilalt cu care interacţionez ar reprezenta unul din cele mai mari beneficii. Astfel aş putea observa ce fel de suflet are purtătorul său. Mi-ar fi mult mai uşor să disting sufletele umane de cele ce şi-au pierdut o parte din umanitate prin aceea că nu doresc să (mai) iubească (Jean-Luc Marion). Aş putea vedea sufletele calde şi sincere distincte de cele reci, cu ambalaj metalic, insensibil. Aş putea decoda mai uşor portativul din care tresar notele muzicale ce compun melodia de fundal a sufletelor. În consecinţă aş putea alege un suflet ce tânjeşte după iubire şi care ar aprecia enorm intenţia mea de a-l iubi. Nu m-aş mai gândi atunci să curtez un altul pentru care iubirea e o realitate existentă printre alte realităţi, o realitate nu atât de valoroasă pe cât este. Nu aş mai fi indus în eroare de-un zâmbet strălucitor ce nu reprezintă decât strălucirea rece a suprafeţii aceluiaşi metal. Aş ştii să abordez sufletul pentru care iubirea nu e un „obiect” al unui joc de fotbal prin noroiul neiubirii, al unei noi bătăi de joc, ci un bibelou de porţelan ce va fi aşezat uşor şi delicat în vitrina celuilalt suflet. 

Poate va veni o zi când voi deţine capacitatea să văd sufletetele. Să văd „substanţa” divină din care e concepută dimensiunea spirituală a fiinţei umane, sufletul. Până atunci încerc să intuiesc ce fel de suflet au cei cu care relaţionez. Îmi urez succes!