Susținerea emoțional-afectivă


afectiune

Am văzut lumina zilei într-un oraş de provincie, înaintea loviturii de stat cu sonor de revoluție, din decembrie 1989. Am crescut într-o familie monoparentală. Mediul meu familial şi şcolar nu m-a inspirat să tind spre succes. A existat chiar o sugestionare subtilă, spre insucces, spre eşec, spre ratare.
Nu cred că sunt singurul din generaţia mea care a fost educat într-o societate a ratării, unde succesul sare din ecuaţia viitorului, prezentul nefiind conturat în sensul formării spre atingerea succesului. Simplele neputinţe ale mele erau percepute de unii profesori ca impedimente în calea succesului. Orice manifestare a vreunui punct forte al meu era insuficient pentru toți. Primeam feed-back-uri negative, descurajatoare, acompaniate de o percepție izvorâtă parcă dintr-o paradigmă fixistă, ce nu are vreo legătură cu modulul psiho-pedagogic pe care orice profesor și l-a însușit.
Noi, oamenii, suntem unici şi irepetabili. Suntem asemănători, dar diferiţi. Avem sensibilităţi diferite şi viteze de maturizare diferite. În speţă, unii reacţionează mai uşor, alţii mai greu, la aceiaşi stimuli ce provoacă, spre exemplu, râsul.
Ce am vrut să spun cu aceste rânduri? Că în contextul acestei societăți românești fără viziune şi fără o înţelegere corectă a fiinţei umane, cuplul conjugal este influențat și el. Iar consecinţele pot fi dramatice.
Eu, bărbatul, am nevoie să fiu susţinut de soţia mea în tot ceea ce fac. Sprijinul sau absenţa sprijinului afectiv este (…)

                                 continuarea fragmentului se află în cartea ”Din Paradis, în deșert”

Cine își dorește un exemplar, este rugat să lase un comentariu (pe Facebook – în privat/ blog, 0727.318.457 sau cezar_augustusjunior@yahoo.com) care să conțină nume, prenume, adresă, număr de telefon și modalitatea prin care vrea să primească cartea/cărțile. Nu voi face publice informațiile voastre.
Celor din București/Ilfov le ofer ca bonus posibilitatea să mă-ntâlnească personal și să achiziționeze cartea cu autograf  🙂

Costul cărții este de numai 14,9 lei

IMG_0030

Anunțuri

Absenţa succesului – o formă de eşec a relaţiei noastre?


succes

Nouă, oamenilor, ne place să fim doar în proximitatea oamenilor de succes. Avem capacităţi reduse de a rezista lângă oamenii care se chinuie şi nu reuşesc să răzbată. Rezistăm puţin lângă cei care încearcă să facă ceva dar (încă) nu au rezultate.
Am simţit-o pe propria-mi piele. M-ai părăsit tocmai din această cauză: absenţa rezultatelor, a succesului. Recunoaște! Rezultatele mele întârziau să apară. Mi-ai dovedit că motivaţia ta fundamentală de a rămâne lângă mine nu a fost iubirea, ci succesul. Nu ai construit relaţia pe temelia iubirii, ci a succesului potenţial pe care-l miroseai venind. Dar n-a venit. Și ai plecat.
Iubirea rămâne lângă tine şi atunci când eşti în cădere liberă. „Succesul”, evident, te abandonează dacă rezultatele aşteptate întârzie să apară. Iar ea m-a schimbat cu un om de succes, probabil.
Eu nu m-am abandonat. Şi n-o voi face niciodată. Cred în mine. Cred că sunt un om de succes. Am trecut prin multe eşecuri. Acestea nu mai au un impact negativ, devastator, în universul meu interior. Ştiu că un om care nu se dă bătut, în ciuda eşecurilor sale, este un om de succes. Chiar dacă succesul său nu se vede. Chiar dacă, în aparenţă, n-are nicio perspectivă, nicio strategie, niciun orizont al succesului nu se întrevede. Vine ziua când va triumfa. Vine ziua când voi triumfa, iar tu vei regreta.
Odinioară, (…) continuarea capitolului este în cartea Din Paradis, în deșert, o carte ce poate fi comandată pentru doar 14,9 lei prin intermediul blogului la secțiunea comentarii (mesajul de comandă nu va fi făcut public) sau pe Facebook, în privat.
Stoc limitat!!!
Pentru prezentarea cărții, accesați: https://cezarpesclevei.wordpress.com/2014/06/11/din-paradis-in-desert-la-dispozitia-voastra-2/

coperta cartea mea

Percepţia mea asupra EŞECULUI (II)


 

avvvatar

Noi, oamenii, suntem „interesanţi”. Ne place să fim doar în proximitatea oamenilor de success. Preferăm  doar oamenii de success. Oamenii  cu bani şi influenţă. Avem capacităţi reduse de a rezista lângă oamenii care se chinuie şi nu reuşesc. Rezistăm puţin lângă cei care încearcă să facă ceva dar (încă) nu au rezultate. Am simţit-o pe propria-mi piele. O femeie m-a parasit tocmai din această cauză: absenţa rezultatelor, a succesului. Acestea întârziau să apară. Mi-a dovedit că motivaţia ei fundamentală de a rămâne lângă mine nu a fost iubirea, ci succesul. Nu a construit relaţia pe temelia iubirii, ci a succesului potential pe care-l mirosea venind. Dar n-a venit. Încă nu venise.

Iubirea rămâne lângă tine şi atunci când eşti în cădere liberă. “Succesul”, evident, te abandonează dacă rezultatele aşteptate întârzie să apară. Iar ea m-a abandonat. M-a schimbat cu un om de succes, probabil. Eu nu m-am abandonat. Şi n-o voi face niciodată. Cred în mine. Cred că sunt un om de success. Am trecut prin multe eşecuri. Nu mai au un impact negativ devastator în universal meu interior. Ştiu că un om care nu se dă bătut în ciuda eşecurilor sale este un om de succes. Şi asta chiar dacă succesul său nu se vede. Chiar dacă, în aparenţă, n-are nicio perspectivă, nicio strategie, niciun orizont al succesului nu se întrevede.  Vine ziua când va triumfa. Vine ziua când voi triumfa iar ea va regreta.

Odinioară, priveam la oamenii de success şi-mi spuneam: WOOW! Vreau să fiu şi eu ca ei. Vreau să am realizările lor. Dar priveam la vârful icebergului, care este succesul. Nu şi la partea nevăzută a iceebergului, ascunsă sub apă. Ignoram să privesc spre “bucătăria” în care acei oameni şi-au preparat succesele. Omiteam din percepţia mea vizuală munca şi transpiraţia pe care ei au depus-o. Nici eventualele eşecuri prin care au trecut acei oameni nu căutam să le găsesc.

Este adevărat: EŞECUL TE ZDRUNCINĂ! Încearcă să-ţi întunece perspectivele. Îţi afectează imaginea de sine. Te face, uneori, KO. Te pune la podea asemeni unui boxeor profesionist, pe tine, amatorul, care-ai îndrăznit să vrei mai mult, să încerci ceea ce mulţi nici nu au curajul să viseze. Dar, fără eşec, nu vei putea niciodată să ai success. Dacă nu rişti, nu câştigi – aşa sună o vorbă de circulaţie internatională. Voi continua să risc. Îmi voi asuma posibilitatea să eşuez din nou şi din nou. Ce mă va putea împiedica să ating succesul?

Reflecţii la (re)vizionarea filmului Titanic


titanic

Sunt pe canalul 3, la Pro Tv. Rulează Titanicul. Revăd finalul filmului, acela dedicat scenelor de salvare a pasagerilor de pe celebrul vapor care s-a scufundat datorită coliziunii cu aisbergul ce nu a fost remarcat la timp de echipajul vasului responsabil cu vegherea. 

Se spune că Titanicul avea mărimea a trei terenuri de fotbal, în lungime şi înălţimea unei clădiri cu 11 etaje, fiind considerat în momentul lansării la apă că e imposibil de scufundat.

Se mai spune că unul din membrii echipajului se lăuda că nici Dumnezeu n-ar putea scufunda acest “vapor”, cel mai mare construit vreodată până atunci.

Dumnezeu are umor şi demonstrează că oricât de sigur ar părea ceva, fără El, sunt şanse mari ca acel ceva să eşueze. Reciproca poate fi valabilă? Oricât de nesigur ar părea ceva, cu Dumnezeu acel ceva are şanse de reuşită?

Când Titanicul se scufundă, se rupe-n două, iar luminile se sting datorită unor scurt-circuite, orice efort uman se dovedeşte a fi inutil. Tot ce-ţi mai rămâne este îndurarea lui Dumnezeu şi speranţa că, în ciuda faptului că tu nu te (mai) poţi salva, că nu mai ai resurse, că nu prea mai poţi face ceva, Dumnezeu poate avea AS-ul în mânecă care te poate ajuta.

E posibil ca în biserici să nu fie suficiente bărci de salvare sau, multe din bărcile de salvare existente sunt sparte, unii oameni să înţeleagă că pentru unele păcate ale lor nu mai există salvare, că Hristos a murit şi a înviat ca să ierte doar o parte din păcate, doar pe acelea uşoare, pe care orice om le poate ierta altui om care i-a greşit şi o parte din acei oameni cărora li se fură speranţa iertării şi salvării din partea altor oameni, prin aceea că li se spune că pentru ei nu mai există iertare sau reabilitare, se pot pierde, iar pierderea aceasta va fi, probabil, decontată în veşnicie de „hoţii” care (le-)au furat SPERANŢA…  

Percepția mea asupra EȘECULUI


 

ESEC

Marii oameni ai istoriei din diverse domenii au experimentat eșecuri din plin. Marii inventatori au încercat exasperant de multe ori până au reușit. În cultura românească eșecul este perceput ca ceva negativ, cu un conținut indezirabil absolut.

Personal, văd eșecurile ca rezultate ale încercărilor noastre, ca etape intermediare și nu finale, într-adevăr, neplăcute, dar care fac parte din viața noastră cotidiană. Cei care percep eșecurile ca ”finish-urile” cursei de alergare pe acest pământ, n-au nici cea mai mică șansă să experimenteze SUCCESUL de la finalul cursei. De ce (NU) trebuie să ne oprim din încercările noastre profesionale, sociale, afective, spirituale pentru a ajunge la rezultatele dorite? Fiindcă după fiecare eșec avem expertiza necesară pentru a știi ce strategie să adoptăm mai departe. Vom știi ce trebuie să ajustăm la noi. Vom știi ce nu știm, dar avem nevoie să știm pentru a ne spori șansele pentru a reuși.

Am experimentat multe eșecuri. Cele mai dure, cu impactul cel mai devastator, mi s-au părut cele emoțional-sentimentale. Dar nu m-am dat bătut. NU MĂ DAU BĂTUT. Încă cred într-o relație maritală de succes. Fiindcă vreau să ajung la REZULTATELE SCONTATE. ȘI ȘTIU CĂ ÎNTR-O ZI VOI AJUNGE ACOLO. ȚIN CU DINȚII SĂ AJUNG ACOLO!

Am fost și eu la stadiul la care renunțam (personal, relațional, profesional, spiritual etc.) cu una, cu două. Dar azi nu mă las bătut. Mă încăpățânez să mă văd un om de succes.

Vrei să ajungi sus? Începe de jos și asumă-ți posibilitatea de a eșua. Eșuezi? Ridică-te și mergi mai departe. Scutură-te de praf și gândește-te că doar așa ai șanse să scrii istorie în viața ta și, de ce nu, în cărțile de istorie ce vor vedea lumina tiparului peste ani…

Despre frică, potențial, eșecuri și succese


succes

Mă gândesc la noi, oamenii. Suntem unici. Cu un potențial ENORM care zace nefolosit, neexploatat. Personal mă percep un tip cu un potențial ce nu este folosit (încă) în totalitate. Folosesc puțin din ceea ce aș putea folosi pentru a obține mai mult. Mai multe reușite, mai multe performanțe. Cred că majoritatea suntem la fel: cu foarte puțin potențial eliberat în proiecte, obiective și acțiuni. Foarte puțini sunt cei ce au reușit să folosească tot potențialul din lumea lor interioară în lumea exterioară. Ceea ce ne ține încremeniți în proiectele noastre minuscule nu este doar absența unei voințe puternice. Mai e ceva: FRICA. S-o recunoaștem: suntem niște fricoși. Ne e frică de eșecuri. Ne este frică de nereușite. Ne e frică să fim statornici într-un proiect ce nu merge, într-o relație cu o persoană ce are defecte (cine nu are?). Nu avem curajul de a lupta în contextul unor eșecuri multiple. Ne e frică se faptul că s-ar putea să nu meargă. Să nu funcționeze. Să nu ieșim din impedimente.

Punem multe întrebări înainte de a începe ceva. Și una din ele este: dacă n-o să meargă? Se merită efortul încercării? Vrem să știm dinainte dacă va avea succes ceea ce întreprindem. Dar globul magic e o pură ficțiune fantezistă. Fiindcă viitorul nu-l cunoaște decât Dumnezeu. Ceea ce putem noi cunoaște sunt doar niște ipoteze, niște previziuni. Nimic mai mult. E necesar să ne asumăm posibilitatea de a eșua și să conștientizăm importanța acțiunii, a transpirației, a muncii susținute cu ambiție, pasiune și entuziasm.

Mai avem o problemă: gândirea. Avem tendințe negativiste. Drobul de sare din povestea lui Creangă nu a rămas doar în paginile dedicate copiilor. El este pentru noi asemeni sabiei lui Damocles. Cât se poate de real. E deasupra, pregătită să ne taie capul dacă eșuăm. Citeam deunăzi că dacă nu ne vom deprinde cu gândire pozitivă, cea negativă ne va ține prizonieri nereușitei, fiindcă doar mentalitatea pozitivă are șansa de a ne activa întreg potențialul și de a ajunge la succes.

Practic, dacă nu încercăm, nu vom pierde nimic, dar nici nu vom câștiga ceva! Îmi place să spun că fiecare trăiește în papucii unui milionar în euro, îi lipsește doar IDEEA. Fiecare poate fi autor de best seller. Fiecare poate ajunge ce vrea să fie.  Personal am ales curajul de a acționa cu riscul de a eșua – și am avut multe eșecuri – pentru a putea obține succesul dorit la un moment dat. Decât să trăiesc la temperaturi scăzute cu beneficii potențiale mici, prefer temperaturile înalte. Prefer să încerc lucruri noi. Îmi asum eșecurile și, implicit, succesele care vor veni.

Cred că cele mai multe eșecuri le-am avut pe plan relațional. Am avut destule relații eșuate. Dar nu mă las bătut. Nu mă voi lăsa bătut niciodată. Fiindcă atunci când m-aș lăsa bătut, aș fi învins. Și nu mă consider un perzant. Vreau să câștig și bătălia relațională, afectivă, într-o relație de succes cu o persoană de sex opus.

Campionii mei în Instanță


avocatiiMei 005

Am plăcerea să vi-i prezint pe campionii mei în procesul de recuperare în Instanță a taxei auto:

                            avocații Jaba Valentin (stânga) și Poenaru Sorin (dreapta).

Sunt doi profesioniști în ale dreptului din Suceava. În mai bine de un an cât a durat acțiunea în Instanță, am fost foarte mulțumit de profesionalismul, parolismul, seriozitatea și promptitudinea acestor oameni. Nu m-au jăcmănit de bani cum încearcă s-o facă unii avocați ”de renume” din părțile Rădăuțiului! Practică un comision de succes. Sunt băieți de bun simț și acțiune.

Nu ezitați să-i contactați! Explicațile situația dvs și demarați acțiunea în instanță.

Avocații pot fi contactați la următoarele numere de telefon:

Jaba Valentin: 0756.800.002

Poenaru Sorin: 0745.528.305