Iubesc Bucureștiul!


bcuresssti

Azi am revenit în București. După o vacanță de aproape o săptămână pe care mi-am luat-o în Bucovina natală pe care o revăd cu multă plăcere de fiecare dată. Îmi ia ceva timp, odată revenit acolo, să-mi satisfac setea revederii: pur și simplu mă plimb de nebun acolo.

Ajuns în Capitală, mi-a trecut prin fața ochilor inimii un sentiment. Probabil unul ciudat pentru unii. Nejustificat și incredibil pentru alții. În trecut chiar și pentru mine ar fi fost incredibil: sentimentul că iubesc Bucureștiul. Nu e Suceava. Nici Siret sau Rădăuți, orașe de care voi fi legat, probabil, toată viața. E București. Realizez că iubesc acest oraș tumultos cu bulevarde largi, uneori aglomerate, pe care mă plimb din plăcere, uneori, cu mașina sau cu scuterul.

Iubesc Bucureștiul cu oamenii lui, direcți, cu fizionomii diverse ce poartă în ele specificul diverselor colțuri ale lumii. Iubesc parcurile bucureștene, în special Herăstrăul, dar și Parcul Carol, Cișmigiu sau Drumul Taberei. E orașul în care am coborât din cerul naivităților mele pe pământul asfaltat, cu gropi, ce trebuie reparate. E orașul în care mă regăsesc, chiar dacă, uneori, e o junglă urbană și îmi vine să iau o pauză, să plec pentru o săptămână, două, dar în care să revin cu multă plăcere. Oricum, după trei, patru luni, îmi vine să evadez din București.

Iubesc Ateneul Român, Casa Poporului sau Arcul de Triumf.

Iubesc și oportunitățile din București. Retoric vorbind, mai e vre-un loc în această țară unde să ai șansa de a munci și obține un venit decent? La acest aspect, restul României îmi oferă un contrast-sentiment sinistru: frumusețea orașelor de provincie (Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Bacău etc.) alături de insuficiența oportunităților profesionale.      

Amintiri din primii ani de școală


abecedar citire matematica romana (sursa: http://www.rtv.net)

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu, când mă gândesc la primii ani de școală, mă cutremur. Imaginile de mai sus îmi dădeau fiori. Eram zilnic cu baubaul în ghiozdan! Eram un elev slab. Greoi la minte. Cred că eram cel mai naiv și cel mai înalt elev din clasă. Înalt și slab. Aproape că mă lua vântul pe sus, mai spre norii în care stăteam cu capul, oricum. Eram probabil ultimul pe clasă. Nu-mi plăceau cărțile. Până la 16-17 ani nu mi-au plăcut. Fiindcă ceea ce mi se cerea erau romanele. Or mie nu mi-au plăcut romanele care nu erau altceva decât telenovele tipărite și închise între coperțile unor cărți. Nu spun că n-am citit. Eram nevoit să mai răsfoiesc câte o carte-două. Dar era o mare neplăcere să urmăresc telenovelele (care nu-mi plac nici acum) pe paginile alb-gălbui ale cărților din biblioteca pe care mama s-a îngrijit să existe în apartamentul de două camere din strada Carpați, orașul Siret, județul Suceava.

Clasa întâi a fost un mare coșmar. Nu era de ajuns că nu mă agrea cartea. Nici pentru colegi nu eram o mare simpatie. Stăteam în bancă cu Ancuța, fiindcă eram vecini și, nu știu din ce tărășenie ne-am luat la harță, încât stimabila școlăriță, iute ce era, m-a altoit puternic cu o riglă pe una din mâini iar eu, fiindcă aveam cerneală de prisos în stiloul meu chinezesc, m-am transformat ad-hoc în micul Picasso și am făcut din cămașa ei albă o mică operă de artă ce combina albul cu albastrul, obținând o imagine pe care nici eu nu știam s-o explic sau să o înțeleg.    

Când vedeam manualele, mi se făcea frică, fiindcă nu pricepem ce vroiau învățătorul și mama de la mine? Pentru ce atâta efort? De ce să citesc și să scriu? Și dacă tot m-am prins cum se face ”a”-ul,”b”-ul, ”c”-ul și am învățat adunarea, scăderea, împărțirea și înmulțirea, de ce mă tot pun să fac exerciții dacă știu deja despre ce e vorba? De ce exercițiile  trebuie să fie atât de complicate și de ce trebuie atâta amar de timp ca să le fac? Cu joaca cum rămâne? Când voi mai avea timp să mă joc? De ce păteză stiloul pe caietele rusești și vina e tot a mea? De ce? Astea erau întrebările ce-mi oboseau mintea de copil abia intrat la școală.  

La mare


În acest sfârșit de săptămână am fost la mare. Niciodată nu mi-am imaginat că voi merge în luna martie. Am colindat aproape tot litoralul, de la Mangalia până la Costinești. De la Constanța până la Mamaia. Dacă la radio și din conversația telefonică cu un amic, am înțeles că în nordul României, la Suceava, erau drumuri blocate, din cauza ninsorilor, în sud, la Constanța, realitatea era dintr-un alt film: șosele curate, uscate, inundate de un soare nu foarte fierbinte. Era vând, ce-i drept, dar, bine îmbrăcat puteai să te plimbi în atmosfera aerisită. Am văzut și persoane îmbrăcate cu geci groase – imagine pe care nu mi-am închipuit-o pe litoral.

În Mangalia, bărcuțele, velele și iahturile așteptau ancorate sezonul pentru a fii pe val. Câțiva adolescenți socializau lângă ambarcațiuni iar două lebede comentau ceva politichie.

doua lebede

barcute

Costineștiul aștepta și el, cu al lui epavă încremenită venirea turiștilor pe o mare nu foarte agitată.

costiinesti

În Constanța, faleza era foarte ciufulită de vânt iar unele valuri se spărgeau foarte zgomotos de pietre. Lume puțină. Câteva cupluri nu au ezitat să-și manifeste romantismul printr-o plimbare în atmosfera rece a sfârșitului de martie, iar câțiva proprietari de patrupede canine deznodau lesele încâlcite de animalele ce doreau să socializeze la zero milimetri distanță.

Am aflat că există în Mamaia apartamente de vânzare cu un milion de euro, în apropierea unui celebru hotel de cinci stele și că s-au vândut toate! Pe plajă, oamenii se puteau număra pe degetele unei singure mâini. Per ansamblu, stațiunile litoralului românesc sunt pustii. Realizez că turiștii sunt cei ce le aglomerează, făcând uneori atmosfera greu de respirat iar traficul asemeni celui din București.

plaja

Tot în Stațiunea Mamaia am văzut că adevărul era doborât la pământ:

adevarul

Campionii mei în Instanță


avocatiiMei 005

Am plăcerea să vi-i prezint pe campionii mei în procesul de recuperare în Instanță a taxei auto:

                            avocații Jaba Valentin (stânga) și Poenaru Sorin (dreapta).

Sunt doi profesioniști în ale dreptului din Suceava. În mai bine de un an cât a durat acțiunea în Instanță, am fost foarte mulțumit de profesionalismul, parolismul, seriozitatea și promptitudinea acestor oameni. Nu m-au jăcmănit de bani cum încearcă s-o facă unii avocați ”de renume” din părțile Rădăuțiului! Practică un comision de succes. Sunt băieți de bun simț și acțiune.

Nu ezitați să-i contactați! Explicațile situația dvs și demarați acțiunea în instanță.

Avocații pot fi contactați la următoarele numere de telefon:

Jaba Valentin: 0756.800.002

Poenaru Sorin: 0745.528.305

Copiii au talent…în Iulus Mall Suceava


Între combinația de mirosuri tari de fast-food (la etaj), magazine cu diverse articole vestimentare, decoraționale, chiar alimentare, și oamenii veniți la ”marea crăpelniță”, ca să citez o expresie marca Dan Puric, într-o parte a parterului din Iulus Mall Suceava, azi, duminică, venit și eu aici pentru o shaorma preferată, mi-a atras atenția o strânsură de oameni în jurul unui spațiu liber ce juca rol de scenă. Pe această scenă am văzut copii de etnie ucraineană: un toboșar junior ce bătea cu pasiune, două fetițe ce recitau o poezie lungă, mult prea lungă pentru vârsta lor și o fetiță cu o voce deosebită ce interpreta o piesă consacrată.  

Da! Nu doar oamenii mari au talent! Și copiii au talent…impresionant!