DE CE SE UITĂ POPORUL LA ANTENA 3?


ANTENA 3

Care este rețeta audienței ridicate a Antenei 3? Pe scurt, ideea prezentării adevărului ca poveste. O poveste din care Antena 3 nu lipsește, fiind un personaj cheie din propria povestire, personajul pozitiv din mentalul colectiv al poveștii ”România și Președintele ei”. Celălalt personaj, evident negativ, ”omul rău”, este Traian Băsescu, omul pe care Antena 3 îl înjură (aproape) zilnic, dar, paradoxal, ”omul rău” este cel care le oferă o pâine anagajaților acestui post de televiziune prin aceea că numele său magnetizează atenția telespectatorilor. Altfel spus, dacă Băsescu Traian nu exista, probabil, nici audiența actuală a Antenei 3 nu exista.

Succesul Antenei 3 rezidă în capacitatea de a crea personajul pozitiv ”Vocea Poporului Român” pe care publicul îl crede și îi urmărește mișcările de scenă, seară de seară, în special la emisiunea Sinteza zilei prezentată de Mihai Gâdea.

Inconsecvența Antenei 3 constă în aceea că nu se implică suficient și în povestea ”România și Puterea Roș-Albastră” ce coexistă celei remarcate mai sus – și nu, nu despre Steaua București sau fotbal e vorba, ci despre USL, puterea politică actuală pe care nu o văd metamorfozându-se în FORȚA SCHIMBĂRII POZITIVE, așa cum poza în campania electorală. Are, poate, o față mai umană. Este, probabil, mai puțin abuzivă cu mass-media potrivnică. Dar, în esență, sărăcia, pesimismul, doza de speranță într-o schimbare satisfăcătoare, nu s-au modificat consistent.

E clar: ne trebuie O NOUĂ FORȚĂ POLITICĂ, cu o mentalitate schimbată, care să joace un status-rol mai activ, mai centrat pe mulțime. Fiindcă impresia mea rămâne neschimbată: după lovitura de stat din 89, nu am avut pe scena realității economico-sociale o forță politică în favoarea noastră, toate partidele și combinațiile politice perindate la cele două palate și-au văzut fundamental de ecuația lor existențială și de sfera lor mercantilistă.

Pentru a supraviețui aici, în România, trebuie să gândești creativ. Simpla posedare a unui loc de muncă este, de cele mai multe ori, o încercare ce nu-ți oferă prea multe beneficii.

Anunțuri

Speranțe pentru PDL


vasile-blaga(sursa: opiniatimisoarei.ro)

Nu sunt pedelist. Dar cred că acest partid care a contribuit la vandalizarea socială și economică din România, are speranțe de creștere cu Vasile Blaga, ce tocmai a fost ales în fruntea partidului portocaliu. Dacă Udrea sau Macovei erau opțiunea majoritară a pedeliștilor, acest partid nu mai avea vreo șansă de reabilitare. V-o închipuiți pe Udrea sau Macovei schimbându-și abordările?

Blaga e și el pedelist. Dar parcă e diferit de celelalte animale politice. Dacă se va debarasa de oamenii lui Băsescu selectând chipuri noi, fie ele necunoscute, are șanse să întărească opoziția din România și, de ce nu, să ajungă din nou la putere. Dar trebuie să treacă timp pentru asta. Spun cel puțin opt ani, dacă nu chiar 12. Vor ajunge din nou la butoane datorită greșelilor sau insucceselor useliste. Pentru că la noi, votul nu e o opțiune în sine ci o pedeapsă pentru formațiunea politică fără rezultate favorabile mulțimii. La noi se practică votul de blam.

E clar: Udrea, Boc, Oltean, Videanu, Berceanu și alții asemenea, trebuie marginalizați și lăsați să ajungă în derizoriu. Toți cei care au făcut România praf, trebuie împiedicați să mai ajungă ceva în PDL. Pentru succesul viitor al partidului. Altfel…

Traian Băsescu a încasat o lovitură grea aseară prin pierderea controlului partidului care l-a susținut. Dacă nu e Udrea… nu mai e nimc pentru președintele țării. Despărțirea lui Traian Băsescu de PDL nu este decât începutul formării unui alt partid de către acesta, partid în care vor veni toți oamenii săi, începând cu Udrea și terminând cu Boc. Dar în zadar. Băsescu, indiferent prin ce chip care-l reprezintă, nu va mai ajunge la putere niciodată în România. Cel puțin sper să nu.

… după suspendare


N-am scris de-o bună bucată de vreme pe blog.

De-o lungă perioadă de timp n-am mai scris nimic cu caracter politic.

Mă uit la România… după suspendare. Peisajul politic e un ring de box, un câmp de luptă, un soi de counter strike politic jucat în rețea, un joc în care fiecare neatenție, mișcare și acțiune greșită este taxată prin atacarea adversarului cu scopul de al ucide.

Despre Băsescu Traian n-am mai scris demult. Deși s-a scris și vorbit enorm despre acest personaj, doresc s-o fac și eu. Cu riscul inutilității rândurilor ce conțin idei despre acest personaj. O fac. Dar n-o mai fac cu pasiune. Scriu fără înflăcărare N-o mai fac cu gândul că ceea ce aș scrie ar schimba situația… O fac din plăcerea de a scrie, cu un soi de scepticism amestecat cu dezgust: acela al momentului istoric în care omul-simbol al statului numit România, se încăpățânează să rămână emblemă, asemeni unui moșneguț ce rânjește răutăcios și sarcastic pe acoperișul casei ce nu-i aparține și nu i-a aparținut vreodată, refuzând să coboare de-acolo, deși i se spune că nu i se mai permite să stea acolo. Traducând elementele acestui tablou, casa este România, proprietarul casei sunt românii – cei șapte milioane și jumătate de români ce l-au demis pe stimabilul T.B., iar Băsescu e Băsescu.

Realizez că justiția, în special Parchetul și oamenii ce activează aici, sunt instrumente politice. Miza politică e singura care urgentează acțiunile procurorilor. Altfel, dosarele se mișcă lent iar cazurile se rezolvă foarte greu, necesitând foarte mult timp nejustificat. Cunosc cazul unei persoane căreia i s-a deschis un dosar de urmărire penală pe motive puerile, ce a avut ca consecință practică reținerea permisului auto a acestei persoane. Rezolvarea acestui dosar ar trebui urgentată, fiind urmată de restituirea permisului, nu se realizează, ceea ce face ca Procuratura mioritico-balcanică să determină reținerea abuzivă mai mult de 60 de zile legale a respectivului permis auto.

Vorbeam de miză. Care credeți că este miza încăpățânării suspendatului de a rămâne la palat? Pușcăria? Banii? Puterea? Datoria de a termina mandatul?

Am rămas cu gura căscată, incapabilă pentru moment să emită cuvinte, propoziții și fraze când am văzut ce făceau procurorii după referendum: mergeau în sate și le cereau oamenilor să jure pe Scriptura aflată pe capota mașinii! Regret că nu m-am autodenunțat. Că nu le-am spus procurorilor că și eu am fost la vot. Nu pentru că sunt un membru uselist! Ci pentru că îmi doresc un altă emblemă națională la Cotroceni. Îmi doresc altă persoană care să mă reprezinte în relațiile externe cu Rusia și America…

Peisajul media numesc impostura marca T.B. iar eu mă întreb la ce bun? Ajută la ceva? Dar plimbările de seară din jurul Palatului Cotroceni, asemeni acelor evrei în jurul celei mai vechi cetăți din lume – Ierihonul?

Sunt curios ce se va întâmpla în următoarele săptămâni și luni. Va mai exista o nouă suspendare?       

Politicienii joacă counter-strike, se vânează/discreditează reciproc, jocul de șah politic nu are reguli scrise, opulența invitaților lui EBA și SIDA contrastează cu realitatea rudimentară a majorității, CRIZA deține Titlu de proprietate asupra României, prețurile explodează… Spre ce ne îndreptăm… după suspendare?     

”Singura soluție: înc-o revoluție”


Nu credeam să văd vreodată transformarea acestei sintagme în realitate, pe teren, în Piața Universității, simbol al comunicării și manifestării libere, necenzurate, a românilor ce doresc să-și croiască o altă soartă, cum spune imnul național al cărui imperativ pare să fie și el auzit.

Mămăliga a explodat! Mulțimea a început să reacționeze. Traian Băsescu nu a realizat că încercarea de desființare a SMURD, va fi punctual incandescent ce va aprinde focul revoltelor populare. Este prima dată când Băsescu iese din joc, faptic, prin tăcere la ceea ce se întâmplă de cinci zile în Capitală și s-a lăsat învins de potențialul mulțimii și a retras Proiectul Legii Sănătății din dezbaterea publică.

Își va da demisia Traian Băsescu? L-au părăsit americanii pe bravul cârmaci mioritic? S-au implicat servile secrete străine în aceste manifestații? Va avea Băsescu soarta lui Ceaușescu? Cum se vor termina aceste manifestații? Dacă dinamica mișcărilor de stradă se va agrava, se vat rage ca în 1989? Cine vor fi teroriștii? Care e miza acestor revolte? Sunt întrebări pe care mi/vi le pun și aștept să-mi parvină răspunsuri.

Dacă în decembrie 1989 miza așa-zisei revoluții de atunci din România era concretizată în schimbarea regimului comunist dorită de Vest și Est, prădarea banilor/bunurilor de apropiații sistemului, confundată cu bunăstarea precară o oamenilor.

Miza actualelor revolte, a noii revoluții – dacă va fi percepută așa, nu se leagă de voința marilor puteri, ci, pur și simplu, calitatea vieții românilor. Altfel spus, miza declanșatoare este sărăcirea, scăderea nivelului de trai a oamenilor simpli ca rezultat al măsurilor de austeritate… Nu mai este reprezentat de jocul tăcut american și rusesc, nici șansa actualilor ”milionari de carton”, ci șansa oamenilor de schimbare a omului-simbol, Președintele României.

Citeam recent „Ferma animalelor” lui George Orwell. O satiră sub forma unei fabule la revoluției comuniste din Rusia. Mă întreb dacă o revoluție are șansa de a schimba în bine viața majorității oamenilor? În această carte, animalele se revoltă pe stăpân, care este izgonit. Porcii iau în serios managementul fermei.

Mi-a plăcut un paragraf scris de Andrei Pleșu în „Despre frumusețea uitată a vieții”, când vorbește de politic și rolul politicului:

”El trebuie doar să întrețină mecanismul social, cu toate componentele lui, de la stabilitatea economică și politică, până la funcționarea riguroasă a legilor și instituțiilor”

La final, concluzionez contextualizând cele citite (din cartea lui Orwell) la situația României: oricine ar veni la conducerea statului, va acționa în sensul creșterii bunăstării lui și a familiei sale. Când nu mai poți munci, când, din perspective muncii ai parcat, pensia mică (dacă ai șansa să o ai și pe aceea) te reduce la un nivel inferior, insuficient pentru asigurarea unei vieți decente.

Revoluțiile nu au ca rezultat schimbarea fundamentală a condițiilor sociale, ci pe cea a dictatorilor nou-înscăunați. Lupta politică nu este, de fapt, despre bunăstarea oamenilor ci despre cine ajunge la pupitrul de comandă al statului, pentru a beneficia de resursele și privilegiile adeseori nemeritate.

În lumina rândurilor acestei cărți și a reflectoarelor puse pe Piața Universității din Capitală, mă întreb ce se va schimba în urma acestor proteste? Ce va fi schimbat în bine peste n zile de la sfârșitul revoltelor?

Corabia lui Băsescu – I


Prolog

Corabia condusă de Traian Băsescu este atipică. Dintr-un punct de vedere, la cârma corabiei numite România nu a mai existat un echipaj atât de ciudat, atât de incompetent şi diletant. Deşi susţin interesul navei, se ciondănesc ca chiorii în preajma cârmei iar direcţia este atât de incertă! Zeus vrea la dreapta, Geoană vrea la stânga şi, astfel, nu înaintează într-o direcţie benefică, ci se leagănă energic la ţărm, pe timp de furtună, furtună  ce depăşeşte agitaţia din borcanul cu apă tulbure a câtorva spirite patriotarde. Uitam să scriu că motoarele sunt defecte şi ele…

I.

Este seară, este târziu, corabia a ancorat în portul Crizei, port în care nu dorea să ajungă dar… a ajuns…

Echipajul băsescian cu cel iliescian au ridicat demult ancora, încearcând şi acum să se depărteze de port, în larg, spre destinaţia Depăşirii Crizei şi cea a Prosperităţii dar în zadar… numa’ nu reuşesc. Au irosit mare parte din resurse şi acum, cu pantalonii rupţi în fund, se bat pe ciolanele rămase, care pe care, cu ochii mari la bunăstarea lor şi prea puţin, cu coada ochilor, la cea a românilor, pasagerii naufragiaţi pe o corabie ÎNCĂ plutindă… Din ciondăneli a rămas căzută la podeaua ruşinii, incompetenţei şi risipelilor, Monica Iacob Ritzi. Urmează Elena Udrea, Nicolae Nemirschi, probabil şi alţii.

De povara lipsei, obiectul plutitor cu pânze s-a afundat puţin în apă, linia de plutire nemaivăzându-se. La cârmă, Traian Băsescu, căpitanul, comite eroare după eroare în bătălia sa cu echipajul (şi cu motoarele) format şi din cealaltă tabără (care trebuia să stea în opoziţie, nu la putere) şi nu (mai) are capacitatea de a trasa o direcţie bună spre portul dorit de pasageri. Tabloul descoperit e un fiasco!

– Ne trebuie un alt cârmaci, domnilor! Se aud câteva voci auzite de undeva de jos.

– Jos cârmaciul! Jos mecanicul şef!

Cârmaciul, încăpăţânat nici nu vrea să audă. Continuă să ţină strâns de cârmă pistonându-şi mascota, pe Emil Boc să-şi strunească echipajul al cărui şef-adjunct este, pentru a intra, fiecare pe postul lui şi a remedia situaţia. Din păcate mecanicii şi asistenţii lui Boc, în frunte cu mecanicul şef- Gheorghe Pogea, de la finanţe, sunt incapabili să facă faţă situaţiei. Nu sunt capabili să repare motoarele. Se anunţă furtună. Remorcherul botezat FMI 2 refuză să mai ofere sprijin României. Suntem sortiţi naufragiului?

– Ce ne facem?! Alte voci…

România condusă de Traian Băsescu


Vă mai amintiţi, probabil, de articolul scris anul trecut:

România, Dacia Break şi Ileana Cosânzeana

By Cezar Pesclevei

România anului 2008 seamănă leit cu autoturismul Dacia Break care mi-a răsărit în cale, parcat, astăzi, în P-ţa Presei Libere din Capitală, când mă îndreptam spre Parcul Herăstrău pentru a mă destinde.

Era o Dacie de culoare verde, fabricată probabil în anii ’90, născută după căderea regimului comunist, prăfuită şi neângijită, a cărei tăblărie era peticită cu chit (pasta specială cu care se dreg porţiunile tăblăriei ce urmează a fi vopsită) şi cu direcţia defectă – fapt indicat de roata stângă, faţă, vizibil afectată. Roata dreaptă, faţă, părea în regulă. Să fii indicat roata stângă, de fapt, realitatea stângii politice româneşti (realitatea PSD) şi cea a unui SNC (Sistemul Nervos Central) din cele două ce reprezintă conducerea bicefală a Statului Român – Băsescu sau Tăriceanu?

Coincidenţă sau nu, autoturismul Dacia despre care scriu avea nr. de înmatriculare „B xx NUE”, pentru a ne oferi blazonul posibilelor cuvinte ale lui Traian Băsescu sau, de ce nu, chiar ale Premierului Călin Popescu Tăriceanu: „România NU E aşa precum o vedeţi (…). Aveţi probleme la ocheane!” Noi sau domniile voastre?

Ceea ce rămâne clar e starea dramatică a autoturismului Dacia Break cu pricina. Dacă aş fi proprietarul lui l-aş destina casării sugerate de Guvern prin Programul „Rabla”, pentru a-mi achiziţiona mai lesne, prin mia de euro primită de la casare, o maşină care să reprezinte, în acest târziu ceas al 13-lea, România sperată după mult-aşteptatul timp postdecembrist.

Pot asemăna România şi cu o fată superbă, desprinsă din paginile basmelor, numită Ileana Cosânzeana (am evitat numele vreunei vedete moldovene sau dâmboviţene din motive lesne de înţeles), înaltă, cu ochii albaştrii de Voroneţ şi rochie de un verde ce şi-a împrumutat nuanţa de la smarald. Răpită şi violată până în 1989 de Don Juan-ul mioritic incult, prostituându-se astfel fără dorinţa ei, neglijată şi sărăcită, a fost eliberată în zdrenţele anului1989.

În prezent, Ileana Cosânzeana trăieşte tot neîngrijită şi tratată prost pentru că a scăpat din braţele abuzive ale Don Juan-ului incult dar este concubina Don Juan-ului versat, intelectual, în definitiv, la fel de dizgraţios ca cel iniţial.

Ileana Cosânzeana miroase urât. Pentru că nu i se permite să se spele. Ea este doar machiată, fără consimţământul ei, într-un mod strident şi inestetic peste murdăria ce persistă pe faţa traumatizată şi obosită, fără a fi îndepărtată, spălată, cu apa căinţei, resemnării, pasului înapoi şi a reabilitării morale.

România anului 2008 persistă în a fi o Românie căreia i se refuză remedierea tehnică şi morală în ciuda deja uzatului C.N.S.A.S.

Părăsind vecinătatea autoturismului Dacia Break pe care l-am admirat (cu părere de rău), de undeva mi-a apărut dintele mai bine spălat cu Colgate al Preşedintelui Băsescu ce s-a prins în horă cu ceilalţi dinţi pentru a-şi lua rămas bun de la mine cu un rânjet dipreţuitor.

Ieri am trecut pe lângă un alt autoturism, marca Dacia 1310, la care am remarcat că nu doar roata/roţile din faţă sunt defecte (deci nu pot fi direcţionate) ci şi cea/cele din spate. Priviţi imaginile:

20072009

20072009(005)

20072009(006)

20072009(007)

20072009(008)

Aceasta este România condusă de Traian Băsescu. Aceasta este starea unei ţări conduse de un preşedinte incompetent. O ruină! Da, o ruină. Nu mai are nici roţile din faţă (guvernarea) nici pe cele din spate (economia) „capabile” să mişte această ţară. România este o ţară abandonată. Tuflită la periferia Europei, în estul nepăsării şi ignoranţei. Nici împinsă de la spate, nici cu rezervorul plin de carburant (bani) nu mai poate să funcţioneze, fiindcă are defecţiuni aproape iremediabile la roţi!

Soluţii?

La ceas târziu de seară…


…îmi arde de politikie…

Despre PDL vreau să scriu, pe scurt. Despre partidul a cărui realitate contrazice vorbele locomotivei sale, că iarna nu-i ca vara. Ba este! Asta fiindcă partidu’ se află în cădere liberă pe treptele alunecoase ale unei scări, trântindu-se la vale ca o ladă goală şi hodorogită şi luând la rând multe trepte de-odată (ce trebuie numaidecât să urci?),  de când cu Boc care face POC şi mai ales de când cu Ritzi asta, Ministresa Tineretului şi Sportului ce a băgat cu bormaşina uzată a falimentului în stil italiano-bolşevic o gaură bunicică în bugetul României. Ei… ce să faci dacă e nevoie de bănuţi? Fiţele, necesităţile feminine emancipate şi aerele costă…

Urez PDL la mai mic şi să nu ne mai auzim niciodată cu ei la guvernare!

P.S. … şi nici cu Băse… la Cotroceni…