La Istanbul


IMG_0361

Am fost pentru o scurtă vizită, la sfârșitul acestei săptămâni, în Turcia, la Stanbul, cum spunea regretatul Jean Constantin în ecranizarea romanului ”Toate pânzele sus”, scris de Radu Tudoran. Nu am reușit să văd prea multe – mi-am promis că voi reveni la Istanbul…

Am rămas uimit de patriotismul poporului turc. Capitala Turciei se remarcă remarcat printr-o mulțime de steaguri roșii arborate cu mândrie în vântul toamnei târzii.

Istanbulul seamănă cu Bucureștiul la capitolul aglomerare urbană și rutieră. Cu Roma la capitolul străduțe înguste, pe care ambulanța stresează șoferii cu ai ei semnale specifice.

Mi-au plăcut fațadele deschise la culoare ale clădirilor înalte și foarte înalte ce oferă mega-orașului Istanbul un aspect splendid.

Primele ținte ale mele au fost acelea gastronomice. Am căutat să cumpăr șhaorma. Am cumpărat un soi de șhaorma formată din pâine, carne de pui, verdețuri și roșii. Nu am văzut șhaorma oferită în lipie și nici cu atâtea ingrediente ca cele servite de șhaormeriile autohtone. N-am ratat balclavaua, foarte dulce și foarte sățioasă. În localul unde am cumpărat baclavaua cred că lucrau două românce. Era evident că sunt românce, dar se prefăceau că nu cunosc limba română.

La un complex cu buticuri ce comercializau țoale, româncele nu negau că sunt românce, vorbind cu dezinvoltură graiul dulce românesc, refuzând să-mi vândă la auzul că nu cumpăr en-gross. M-au impresionat pleiada de buticuri și magazine cu piese auto. Nu mi-a venit să cred multitudinea de magazine ce comercializează piese auto.

Unele localuri din Istanbul seamănă cu cele provinciale sau mărginașe Bucureștiului, bărbații venind aici pentru socializare și petrecerea timpului liber la un ceai tare turcesc.

Orașul este presărat, din loc în loc, cu minarete ce se înalță maiestoase spre cerul stăpânit de Alah, având o înfățișare deosebită noaptea, când fațadele clădirilor sunt luminate cu diverse nuanțe ale luminii, fiind un adevărat paradis perceptiv în traversarea orașului.

Vă redau câteva fotografii surprinse în Istanbul:

IMG_0237 IMG_0293 IMG_0298 IMG_0301 IMG_0310 IMG_0311 IMG_0314 IMG_0317 IMG_0333 IMG_0335 IMG_0345 IMG_0349 IMG_0354 IMG_0356 IMG_0360 IMG_0361 IMG_0366 IMG_0387 IMG_0389 IMG_0395 IMG_0399 IMG_0403 IMG_0409 IMG_0419 IMG_0428 IMG_0434 IMG_0437 IMG_0438 IMG_0473 IMG_0482 IMG_0484 IMG_0485 IMG_0487 IMG_0491 IMG_0492

Reclame

Mai există ceva veritabil/autentic/original?


original-100-guaranteed

Mă întrebam zilele astea ce mai e veritabil/autentic/original în ziua de azi?

Aerul e îmbâcsit cu multe noxe. Apa e plină cu nitrați și mult calcar. Carnea nu mai are gustul de odinioară. Pâinea, ciocolata sau merele din piață și supermarket nu mai au gustul din copilărie. Celebrele mașini nemțești, nici ele nu mai sunt ce au fost cândva. Întrebând un vânzător la o reprezentanță Mercedes, de țara de proveniență a tablei cu care a fost ”căptușit” E class-ul, mi-a spus că Turcia sau China! Partea electrică și căblăraia celebrului trio nemțesc este fabricată în România.

Ființele de gen feminin se cosmetizează și se ”tunează” până la pierderea identității și ”design-ului” originar.

Nici dragostea oamenilor din mileniul III nu mai e pură. E una amestecată cu o combinație compusă din interese, nevoi, mândrie, orgoliu, pasiune și secreții.

Remarc multe zâmbete contrafăcute și reacții de complezență a multor oameni. Suntem o societate ”made in China”, la propriu (prin multitudinea produselor importate de-acolo) și la figurat (prin tendința spre contrafăcut).

Într-o discuție amicală cu un multiplu campion mondial la gimnastică, l-am întrebat dacă medaliile obținute de el sunt din aur, argint sau bronz veritabil. Răspunsul a venit prompt: nu!

De ce am ajuns aici? De ce e atâta realitate falsă? Ce a mai rămas autentic și ne-alterat/ne-amestecat? Probabil doar prostia!

America, Sandy și recesiunea


Mă uit la teve și parcă nu-mi vine să cred ce văd… Se răzbună Bin Laden din lumea de dincolo.
Nu mai vin americanii!
Albitrul internațional are problemele lui cu uriașul Sandy și cred că Siria și Turcia își vor sparge reciproc oalele în cap pe ringul de box, fără albitrul consacrat și poluarea avioanelor F16!

Se anunță o nouă recesiune!
Dacă continuăm să împrumutăm fără număr, fără număr, noi și alte state, mă întreb cât de plin mai este sacul FMI-ului, cât îl mai ține să ne împrumute?

Fie-ne răbdarea de fier!

Impresii de la mare


Marea m-a aşteptat aceeaşi, neschimbată ca şi acum patru ani de când nu am mai văzut-o.

M-am aruncat în apa ei cu toată jungla şi tot pustiul fiinţei mele, asemeni unui deţinut ce nu a mai văzut lumina zilei de ani de zile şi acum încearcă să o cuprindă pe toată în ochii lui în încercarea de a compensa lumina pierdută.

Atingerea ei catifelată, parfumul salin şi silueta ei superbă au făcut să-mi aprind mai intens dragostea pentru ea. Mă dezamăgesc cei cărora nu le pasă de mucurile de ţigări aruncate aiurea pe plajă, de ambalajele abandonate ce ajung să plutească fără direcţie pe mare. Scriu acestea sub impulsul şoaptelor mării care mă sensibilizează până la lacrimi, aici, în camera de apartament unde am fost cazat, pe ţărmul din Mangalia. Scuzaţi breşa făcută în cronologia articolului.

Dacă în locul fiinţelor venite pe plajă ar fi fost cai, plaja ar fi putut semăna cu peisajul unei cavalcade cu iepe isterice şi armăsari seduşi de siluetele apropiate ca vestimentaţie de condiţia omului edenic.

Într-o seară am fost fascinat de patru lebede ce pluteau pe valurile liniştite ale mării, apropiate de ţărm, lângă o terasă unde boxele emiteau piesa The power of love interpretată de nimeni alta decât Celin Dione. Superb!

Plimbându-mă pe nisipul umed al ţărmului, între nisip şi apă, am avut onoarea să simt ultimele drame ale valurilor înainte de a se stinge la picioarele mele ahtiate de asta şi m-am gândit la cât de mult a fost preţuit Mihai Eminescu care visa într-o poezie să fie îngropat la malul mării, încât aceastei ultime dorinţe nu i s-a dat curs, „malul mării” mutându-se în Belu. Tot acum încerc să las urme în zadar pe nisipul umed cu 45-ul picioarelor mele ce încearcă să refacă, asemeni unui Sisif odinioară, urmele şterse de apă.

Dacă pentru Eminescu visul suprem nu s-a împlinit, pentru mine, visul de a reveni anul acesta la mare s-a împlinit.

E neobişnuit pentru mine să ascult la fereastra ceasului târziu din noapte pescăruşii agitaţi în piesa „Noul vis de vară” în care ei cântă dorinţa de a avea o plajă mai curată, fără reminiscenţele abandonate în locuri improprii, piesa în care deplâng starea noastră, a oamenilor ce suntem fundamental singuri, starea celor ce construiesc ziduri şi nu podurile în care viaţa s-ar putea desfăşura în prezenţa comuniunii fiinţiale.

La mare poţi găsi un confesor în chiar persoana Mării. Dacă ai răbdare să îi spui ce te frământă ea te va asculta. Asemeni, dacă dovedeşti răbdarea de a o asculta, Marea va a vea multe să îţi spună. Chiar mai multe decât cele ce se spun la emisiunea lui Dan Diaconescu de pe OTV. Vei afla că Elodia a fost în Mangalia şi a plecat din Portul turistic cu o ambarcaţiune de lux, spre Turcia. Aceasta mi-a spus Marea. Le-a spus probabil şi altora care ştiu să o asculte, care ştiu să ofere atenţie zbuciumului valurilor ce mor la ţărm. Fiecare val ce dispare aduce ceva cu el din largul infinit al Mării. Numai să ştii şi să vrei să-l primeşti.

Închei prin a vă ura, stimaţi cititori, dacă veţi merge la mare, să aveţi parte măcar de combinaţia aceasta: tren rapid cu mers de personal dar ajuns în siguranţă la destinaţie, soare din plin, apa caldă a mării, restaurante fără supraaglomeraţie şi cazare gratuită.