Ne-a călcat pragul sufletului un nou mai. Posibil, cel mai crizat mai din istoria vieţilor noastre. Pentru unii au înflorit cireşii. Pentru alţii cireşul e încă îngheţat, semn că iarna e lungă şi păstrată intactă în livada sufletului, anormal de mult, întreţinută cu maşinării ce produc gheaţă artificială. Şi câtă gheaţă e în unele suflete!
În câteva momente de linişte m-am îndepărtat puţin de agitaţia lumii exterioare pentru a pătrunde complet şi profund în propriul univers interior. Aici, n-am fost surprins să (re)găsesc marea mea, cu ale ei valuri şi corăbii obosite, văi scunde şi adânci, vârfuri de munte ce ascund o linişte atemporală asortată cu animale sălbatice sprintene dar şi unele piese de puzzle compuse din zăpadă şi gheaţă încă netopită.
Scriu, pentru că ar fi, probabil, o dovadă de egoism să ţin doar pentru mine ceea ce ar putea fi util şi pentru altcineva. Sau poate nu. Cine ştie?
Meditez, la timp şi la viaţă, la ceea ce umple şi ceea ce (nu) ar trebui să umple timpul ireversibil al vieţii mele. Nu este o noutate ceea ce scriu. Aştern pe hârtie idei familiare mie. Dar întotdeauna impresia privitoare la ceea ce aştern pe hârtia străveche sau digitală este că ideile şi gândurile mele îmi (re)apar într-o nouă atmosferă, proaspătă şi actuală, fără îmbâcseala trecutului înscris rigid în istorie.
Mă întreb, dacă sufletul purtat de trup îşi justifică existenţa în această lume? Dacă trupul este mai mult decât o carcasă studiată şi tratată în lumea medicală, „mâna” sufletului (trupul) altruist, este bine intenţionat pentru aproapele său? Sau, sufletul se şubrezeşte asemeni trupului a cărui viaţă involuează prin degradare până deznodământul concretizat prin dispariţia totală în ţărână? Dac-am rămas doar o banală amintire a unor ani sfârşiţi în mormântul trecutului, nu am trăit decât impostura existenţială a unor fiinţe ce şi-au lipit doar apţipildul pe care a fost scris cuvântul „CREŞTIN”. Conştientizând răspunsul la aceste întrebări, supliciul fără transformarea sa în amintiri memorabile, e de prisos. Este inutilă simpla spovedanie neînsoţită de pocăinţă sinceră, asemeni rândurilor mele fără rezultatul vreunei vieţi ce va pune în practică teoria pozitivă înţeleasă din combinaţia mea de cuvinte.
În rest doresc să vă plimbaţi prin mijlocul pomilor înfloriţi şi să trăiţi bine, dincolo de criză şi simplele cuvinte expirate de-acum mai bine patru ani!