Reflecții de duminică seara


Duminică seara am ieșit în Parcul Herăstrău. Canicula s-a băgat la somn iar plimbarea pe care am făcut-o a fost o reală plăcere.

În apropierea unei alei, pe o pânză, era proiectat un film. Unul românesc, care mi-a reamintit de anii copilăriei: ”Amintiri din copilărie”. Dacă pe atunci priveam filmul cu ochii mari ce abia descopereau lumea, acum am privit diferit, dintr-un alt unghi, pelicula amintirilor lui Creangă. Am urmărit cu invidie simplitatea vieții oamenilor contemporani cu Creangă. Ei nu aveau atâtea ocupații cronofage ca noi. Nu aveau radio, televizor, calculator, ipod sau telefon mobil. Oamenii de atunci gravitau în jurul realităților simple: familia, munca, biserica, școala, strângerile de sărbătoare sau iarmarocul.

Viața noastră este atât de complexă! Pe lângă ocupațiile pe care le aveau și oamenii de acum două secole, noi ne complicăm existența încărcându-ne viața cu-atâtea lucruri față de care devenim roboți, ne legăm precum un magnet de o bucată de metal, încât mă întreb dacă mai suntem ființe umane sau robi programați ai lucrurilor? Mă întreb dacă ne mai rămâne timp pentru meditație sau rugăciune, pentru interacțiuni de calitate cu apropiații, dacă mai acordăm suficient timp pentru ceea ce are importanță? Din supermarket ne cumpărăm atâtea sortimente de bunuri de consum! În casă avem atâtea chestii! Mașina noastră are atâtea opționale! De fapt, cred că trăim într-un context în care, chiar dacă am dori să ne simplificăm viața, să ne debarasăm de lucrurile mai mult sau mai puțin utile cu care ne-am accesorizat viața, nu am putea. Fiindcă am realiza că, viața trăită fătă tv, calculator, telefon sau mașină, tinde să fie imposibilă.

Viața noastră se desfășoară atât de rapid! Îmi amintesc că acum 10 ani, când internetul era o chestiune încă greu accesibilă, corespondam și așteptam cu nerăbdare să primesc răspunsul la scrisori. Acum scriu fără pasiune e-mailuri și nu mai trăiesc așteptarea răspunsului la e-mail. Mă întreb spre ce ne îndreptăm? Unde va ajunge societatea umană cu stilul ei alert?     

Reclame

Spicuiri autobiografice (II)


Este dificil de crezut că m-am îndrăgostit la 7 ani. Și totuși, s-a întâmplat. Nu mint. Era un chip brunet, cu o siluetă slabă, dar iute. Era colega de bancă. Se întâmpla în clasa întâi. Pentru ea am simțit primii fluturași inocenți  în stomac ce fâlfâiau puternic cu aripile lor albe și contururi roșii. Era o noutate pentru mine. O trăire intensă ce-mi invada lăuntrul, mă copleșea și mă deconecta de la real. Nu rețin cauzele, dar știu că fluturașii din stomac s-au transformat în lilieci hidoși. Astfel, chestiunea cu colega de bancă s-a schimbat: ea a rămas, în urma unui conflict materializat prin împroșcare cu cerneală, mediat de învățător, doar o colegă de clasă…

La 16, 17 sau 18 ani mi-am lăsat fluturașii să facă febră musculară aiurea, dând din aripi pentru niște ființe ce au rămas indiferente la ce simțeam eu. Trebuie să recunosc că la aceste vârste eram un tip naiv, ce trăia viața cu o intensitate și o sinceritate maximă, moartea mamei, pe când aveam doar 17 ani, reprezentând pentru mine un moment dramatic peste care am trecut cu bine.

În primul an de facultate eram îndrăgostit de o studentă la medicină. Se întâmpla în anul 2002. Am fost prieteni, într-o relație rece, legalistă, din care ea a ieșit din motive ambiguu conturate, pentru ca, doi ani mai târziu, să mă îndrăgostesc de o colegă de facultate cu care am trăit o idilă plăcută, relativ scurtă, până în ziua în care ea renunțase…

Astăzi am început să cred că iubirea erotică este o utopie. Că, de fapt, majoritatea fetelor se îndrăgostesc condiționat. Nu mai au curajul să se îndrăgostească sau să răspundă unui băiat simplu, fără a adresa întrebări suplimentare, legate de statutul lor material. Sau, poate, nu mai au puterea să se îndrăgostească.

Cred că mai pot să mă îndrăgostesc. Nu cu forța pe care o aveam în copilărie sau în adolescență. Fluturașii mei nu mai au vigoarea de altădată. Acum aplic tactica feminină. Nu mă mai îndrăgostesc decât atunci când văd că se merită iar persoana de lângă mine e dispusă să-și lase fluturașii să dea din aripi în apropierea mea.