MIȘTOCARILOR MEI


inger

Nu cred că v-am spus totul

din ce aveam de spus –

Miștocari din turmă

ce vă credeți sus…

 

Viața e complexă,

pe-alocuri complicată,

Iar eu n-am să renunț …

Nu voi ceda vreodată!

 

E-o luptă viața asta

deci mereu (t)e luptă –

Nu-s doar vorbe înalte

extrase dintr-un vers.

 

Mai bine în picioare să mori,

cu-o-aripă ruptă,

Decât târâș, pe jos,

trăind cu visul șters.

Anunțuri

POEZIE ZuRLiE


poezie

                                                                    Lume, vreau să mă însor,

                                                                   Cu fata care să iubească

                                                                   Un suflet pentru care mor,

                                                                   Clipele făr’ să trăiască –

 

                                                                   Acea iubire din poveste

                                                                   Fără de care, o tristețe

                                                                   M-apucă-acum și iar visez

                                                                   Tânjind cu dor să-mbrățișez

 

                                                                   Fata din vis – visul de basm

                                                                   Un vis rulat ca într-un vals

                                                                   Cu-al meu suflet ce dorește –

                                                                   O domnișoară ce vorbește:

 

                                                                   Că-i de Dumnezeu dorită,

                                                                   Iubirea-aceea de pe vremuri –

                                                                   C-un dor nespus la întâlnire

                                                                   Și cu fiori la despărțire,

 

                                                                    În taina serilor de vară

                                                                    Doar o iubire de poveste

                                                                    Fără umbră de ocară –

                                                                    Și fără celebra zestre…

 

                                                                   Nunta vreau să fie simplă,

                                                                   Fără multe candelabre

                                                                   Fără mese-mbelșugate

                                                                   Și minți bete, scelerate.

 

                                                                   Undeva, într-o poiană,

                                                                   Sau într-o grădină-ascunsă,

                                                                   Sub trei pomi ce țin de umbră,

                                                                    Răsăriți din iarba tunsă.

 

                                                                     Așadar, dați like și share

                                                                     Să se ducă în eter…

                                                                     Să vină din lung sau lat

                                                                     Acea EA de măritat…

 

Ultimul sonet a lui Vadim după moarte


vadim tudorr

ULTIMUL SONET A LUI CORNELIU VADIM TUDOR DIN LUMEA DE DINCOLO

Dragi români, vă spun adio;
Îmi pare rău că am murit,
Acum, când Țara Românească,
Cea Mare, nu s-a resfințit…

Regret că după Păunescu,
Tocmai acum mi s-a sfârșit,
Și plec lăsând o Țară goală,
Fără VISUL împlinit.

Regret că nu v-am lăsat un Frate
Să ducă VISUL mai departe,
Să facă România Mare
Și s-o-nalțe către astre!

Mă duc, mă duc la Judecata
Cea zugrăvită pe pereții
Mănăstirii-n Bucovina
Pe care-o taie hrăpăreții…

Vă mulțumesc că ați venit,
Așa de mulți la căpătâiul
Unui om ce la sfârșit
Pierdut-a curs-a pentru-ntâiul…

(Sper că toată lumea a înțeles că este un sonet imaginat)

Ultimul sonet a lui Corneliu Vadim Tudor din lumea de dincolo


vadim tudorr

Dragi români, vă spun adio;
Îmi pare rău că am murit,
Acum, când Țara Românească,
Cea Mare, nu s-a resfințit…

Regret că după Păunescu,
Tocmai acum mi s-a sfârșit,
Și plec lăsând o Țară goală,
Fără VISUL împlinit.

Regret că nu v-am lăsat un Frate
Să ducă VISUL mai departe,
Să facă România Mare
Și s-o-nalțe către astre!

Mă duc, mă duc la Judecata
Cea zugrăvită pe pereții
Mănăstirii-n Bucovina
Pe care-o taie hrăpăreții…

Vă mulțumesc că ați venit,
Așa de mulți la căpătâiul
Unui om ce la sfârșit
Pierdut-a curs-a pentru-ntâiul…

(Sper că toată lumea a înțeles că este un sonet imaginat)

CADOUL visat de ziua mea


Untitled
Mâine, 28 februarie, e ziua mea. Împlinesc 32. Când au trecut toți acești ani? S-au dus asemeni unei mașini rapide prin tunelul ireversibil al vieții. Mama îmi spunea că am venit pe lume la ora opt, seara. Dacă întârziam patru ore, m-aș fi născut pe 29…o dată la patru ani…
Cadouri? Nu îmi doresc cadouri. Nu îmi aduceți cadouri. Nu le vreau. Nu pot îmbrăca sufletul cu ele. Nu mă (mai) incită. Nu mă mai fac să zâmbesc cu gura până la urechi … Mi-ar declanșa cel mult un surâs. Acel surâs dezamăgitor pentru cei care ar veni să-mi dăruiască ceva. Și nu pentru că gestul lor n-ar conta. Ci pentru că ”material” primită sub forme diverse nu m-ar bucura cu adevărat.
Buzele mele s-ar transforma în două arcuri de cerc perfect articulate doar dacă cadoul zilei de mâine ar fi începutul unei povești de dragoste. Începutul unei povești despre care n-am mai scris. O poveste a cărei realitate ar depăși imaginația mea.
Ce voi face mâine? Nimic. N-am organizat nimic, n-am invitat pe nimeni. Voi sărbători fără ”tam-tam” și fără bucate alese. Cu mine și cu Dumnezeu din cer. Prefer liniștea, paradoxal cu faptul că anticipez să fiu invadat de ”la mulți ani-uri” venite mai mult din universal virtual (Facebook) decât din realitatea fizică.
La mulți ani?! Fie! Să am parte de ei. Să fie mulți și plini de iubire…

Visătorul de brunetă


10173298_823195331043435_1041183837_n

Sunt un visător de mic. Esențialmente nu m-am schimbat. Continui să fiu un visător. Unul tăcut, ce ține-n el visele cu încărcătură emoțională și ”dă din casă” uneori.
Cel mai mare vis – acela de a iubi și-a fi iubit de o brunetă afectuoasă – a supraviețuit cel mai mult. Trăiește și azi, undeva ascuns, într-un ungher al sufletului meu.
Paradoxal, cea mai mare poveste de dragoste (eșuată) am trăit-o cu o femeie care nu este brunetă – despre care vorbesc în partea întâi a cărții mele Din Paradis, în deșert, cartea care promite cititoarelor accesul la gândirea intimă masculină. Uitasem visul acesta și îi dădusem șansa ei – cea mai iubită femeie de mine până acum – cu gândul că fixația aceasta este, probabil, infantilă, contraproductivă, inutilă, un soi de încăpățânare ce ce mă poate aduce în stadiul ratării unei potențiale grozave iubiri.
Nu știu de ce, în adolescență, când închideam ochii, apărea chipul EI – un chip fără trăsături clare, cald și zâmbitor. Mă chinuiam să-i disting cu claritate chipul, dar nu reușeam niciodată. Credeam că EA, acea EA, îmi este predestinată. Doream să întâlnesc ”necunoscuta” aceasta și, la fiecare nouă aprindere interioară articulată de noua îndrăgostire, credeam că, în sfârșit, ea este EA. Dar VISUL se spulbera după fiecare despărțire. După fiecare despărțire, chipul fostei iubite apărea în contrast cu acel chip iubitor, senin și cald, visat neclar.
Acum mă întreb dacă voi trăi vreodată visul…de-a iubi și-a fi iubit cu-adevărat. Mai confortabil este pentru mine să consider că ”bruneta mea” a murit, că nu am întâlnit-o, că e inutil să mai sper. Admit că este posibil să trăiesc – cât mi-a mai rămas de trăit – în singurătate. Dar, dacă nu mi-e dat să rămân singur, de ce nu apare EA? Ce mai așteaptă? Dacă a apărut și-am întâlnit-o, de ce nu am simțit/nu simt că este EA?
La 18-20 de ani, când eram ”tânăr și neliniștit”, mă lăsam convins cu greu că sunt prea tânăr, că mai am timp pentru iubit, că am alte obiective prioritare, mai importante ca acesta. Azi, la 31 de ani, cred că e timpul… Nu mai ține cu (auto)amăgirea marca ”la vremea potrivită”… Acum chiar este ”vremea potrivită”. Acum ori niciodată!

Imagine de vis pentru studenții din sesiune?


20131003_233431

 

Este, probabil, imaginea de vis a multor studenți pe care ar dori-o în sala de curs, în timpul examenelor, nu în metroul bucureștean, imagine surprinsă câteva seri în urmă, când mă întorceam, târziu în noapte, acasă. O companie/firmă, a decis să facă un altfel de publicitate, cu ”fițuici” lipite pe toată lungimea pereților trenului subpământean.