cezarpesclevei’s Weblog

Contemporaneitatea se dezrădăcinează văzând cu ochii. Când vorbesc  de dezrădăcinare mă refer la fundamentul fiinţei umane şi la încercarea de părăsire a acestui fundament, la uitarea originii: mă refer la Creator, la Dumnezeu.

Cuvinte cheie precum: valori, virtute, principii, om, Dumnezeu, îşi pierd uzanţa şi semnificaţia etimologică avută iniţial şi continuă să existe asemeni unor cuvinte ce reprezintă parodia realităţilor pe care le semnifică, asemeni unor ambalaje ce trădează lipsa conţinutului existent odată, în decursul timpului trecut.

Îmi place enorm să mă gândesc la ideea de superficilitate şi profunzime.

Superficialitatea e un stil de viaţă ce se intersectează din plin cu prezentul. E „aparatul” fiinţelor umane cu care se pătrunde insuficient în miezul înţelegerii realităţii fizice, a celorlaltelor fiinţe umane, a întrebărilor şi răspunsurilor fundamentale, întrebări şi răspunsuri ce percutează cu existenţa lui Dumnezeu, cu implicaţiile acestei existenţe, cu realitatea morţi etc.

Profunzimea este un alt stil de viaţă. Ea e mecanismul complex prin care pătrundem în adâncime, în miezul aspectelor evidenţiate anterior. Ea este izvorul iluminării care transcende spiritul contemporan şi ne apropie de reminiscenţa divină din ceea ce interacţionează cu noi şi cu care interacţionăm.

Cui plăteşte tribut indiferenţa şi intoleranţa? Pe seama cui putem pune existenţa valorilor deficitare ale multor persoane? Sunt numai două întrebări din alte asemenea posibile, a căror răspuns căutat în profunzime va fi dat pe seama existenţei superficialităţii.  

Legat de superficilitate, în efortul de a-i înţelege pe ceilalţi, Larry Crabb, un psiholog creştin american, în cartea sa Înţelegând oamenii, mi-a schimbat cu o întoarcere de 180 de grade paradigma înţelegerii fiinţelor umane. Tendinţa mea până să-l citesc pe Crabb era aceea de a lua rolul unui judecător ambulant lipsit de orice bun simţ şi de a oferi verdictul în dreptul fiecărei persoane ce îmi apărea cu o comportare atipică, ciudată. După ce am înţeles că întotdeauna când am de-a face cu cineva inacceptabil, detestabil şi lipsit de estetica frumosului (pentru unii artişti există şi estetica urâtului) la ceilalţi trebuie întâi de toate să caut cauza modului de a fi şi de a se manifesta al acelei persoane. Altfel spus, să identific ce îl determină pe X sau Y să se manifeste în halul acela? După ce înţelegem importanţa şi necesitatea acestei abordări, abia atunci începem să înţelegem o persoană ce sparge gheaţa purtării corespunzătoare şi iese în decorul inacceptabilităţii.

Nu sunt căsătorit şi nici nu am încă o prietenă. Dar mă frapează tendinţa mea superficială de a aprecia în exces frumuseţea fizică în detrimentul frumuseţii interioare şi de a-i conferi acesteia uneori monopolul valorilor deţinute de către o fiinţă feminină. Gândind la frumuseţea fizică, la aceast miraj înşelător ce poate înceta din cauza unui accident sau, cel mai probabil, din cauza trecerii timpului, îmi dau seama că frumuseţea fizică induce în eroare şi nu permite focalizarea asupra dimensiunii interioare a unei fiinţe feminine. Sorin Cucerai, un filosof independent, ne poate trezi din viciul beţiei de frumuseţe în articolul Mic tratat despre iubire, atunci când ne provoacă să ne gândim la ideea de cădere. El afirmă că o fiinţă feminină ne cade în braţe. Referindu-se la peregrinările poporului Israel prin pustiu în urma exodului din robia egipteană susţine că de sus a căzut mana (ca rezultat al providenţei divine). Dar, tot de sus, spune Sorin Cucerai, a căzut şi Lucifer. Astfel, referindu-se la cea căzută în braţele noastre, ne sugerează să ne gândim la ce ne-a căzut în braţe. Răspunsul e predictibil.   

 

Oamenii sunt fiinţe sociale. Politicienii sunt oameni. Asta înseamnă, uzând o logică simplă, că politicienii sunt fiinţe sociale. A fi o fiinţă socială înseamnă a fi o fiinţă activă social. Înseamnă a exersa dimensiunea socială. De fapt când spui despre ceva sau cineva că se prezintă într-un anumit mod sau are o anumită proprietate, te referi la faptul că acel ceva sau cineva deţine într-un mod activ, nu pasiv, respectiva proprietate.

Una din problemele politicienilor este dată de faptul că ei reprezintă fiinţe sociale doar în campaniile electorale. Vreau să mă refer aici doar la dimensiunea socială publică care priveşte şi interesează comunitatea. Atunci vezi cum interacţionează cu potenţialii alegători, cum pozează în fotomodele de prost gust în materialele electorale, cum schiţează zâmbete cu grimase forţate, cum îşi însuşesc priviri umile şi nevinovate, cum încearcă să cumpere într-un mod josnic şi ieftin voturile prostimii reduse şi manipulate de ei, de cei aflaţi acum în ipostaza Don Juan-ilor politici.

Nu le confer la întâmplare oamenilor politici numele de Don Juan. Pentru că Don Juan-ul politic este asemeni Don Juan-ului clasic, fermecător, în ipostaza seducătorului de fiinţe feminine, ce nu are de fapt nici o tangenţă cu fiinţele feminine. El este interesat doar de statistică. Veleitatea lui este doar aceea de a cuceri un număr cât mai mare de fiinţe pe care le lasă cu sufletele descoperite şi goale în pustiul realităţii lipsite de iubire. De aceea, el poate fi numit şi Fata Morgana în variantă feminină.

Ca şi Don Juan-ul de odinioară, care era o nălucă şi o nulitate, vorba lui Paleologu, în viaţa fiinţelor seduse, Don Juan-ul politic este o nulitate şi o nălucă pentru cei care l-au ales. De ce? Fiindcă el nu le reprezintă interesele, ci a dorit să ajungă acolo ca să îşi poată reprezenta mai bine interesele personale. El este implicat şi prezent în viaţa oamenilor doar atâta timp cât îi este necesar să seducă. Odată aflat în posesia dovezilor ce confirmă că a sedus – voturile, Don Juan dispare în ceaţa absenteismului din viaţa comunităţii refăcându-şi apariţia abia în următoarea campanie electorală.

În Adrian Năstase identific un Don Juan versat, fermecător şi seducător, ce joacă chiar rolul garantului sau a mentorului celorlalţi Don Juani de culoare roşie. Continuarea e predictibilă…

Penibilul campaniei electorale din 2008 e concretizat de Gigi Becali care garantează pentru câţiva potenţiali primari de sectoare al oraşului Bucureşti. Cum poate garanta Becali pentru ceilalţi atâta timp cât el, Gigi Becali, ca să uzez o repetiţie proprie domniei sale, nu deţine suficiente trăsături carateriale favorabile pentru a putea garanta măcar pentru propria sa persoană?!

În afara campaniilor electorale oamenii politici nu există. A nu se înţelege greşit! Când vorbesc de existenţă nu mă refer, spre exemplu, la o fiinţă umană ce există doar fizic ci şi prin acţiunile pe care le iniţiază, în cazul indivizilor politici, în interesul celor care i-au ales. Susţin acestea şi pentru că, luând ca analogie exemplul relaţiei dintre doi amici, măsura în care cineva este amic cu altcineva e dată de semnificaţia şi consistenţa interacţiunii pe care o oferă acel cineva celuilalt. Celălalt nu o să susţină că cineva îi este amic dacă cel din urmă nu se manifestă ca un amic, ci dimpotrivă, asemeni unui străin. Altfel spus, în spatele cuvântului amic trebuie să existe realitatea amiciţiei dintre două persoane.

Asemeni unor străini sunt oamenii politici pentru noi. Ei se recomandă drept potenţiali prieteni ai comunităţii din care fac parte şi pe care doresc să o conducă dar, la finalul campaniei electorale, după ce au fost aleşi şi viaţa lor îşi reâncepe cursul obişnuit, lipsită de grija zilei de mâine, îşi arată colţii de rechin şi ne invită să-i căutăm altădată şi în altă parte. În ipostaza aleşilor nu mai au timp. Sunt ocupaţi…                      

Refuzul justificat e o atitudine neânvăţată de români. Iniţiativa de a spune „nu” lipseşte din modul nostru de a fi şi a gândi, din stilul nostru de viaţă. Suntem restanţieri la capitolul „Răspunsuri potrivite”. Ne place să acceptăm orice ni se dă, fără să analizăm într-o primă instanţă ceea ce ni se oferă. Suntem posesorii unei psihologii de turmă, lipsiţi de iniţiativă, după cum ne caracterizează şi autorul Psihologiei poporului român, Constantin Rădulescu Motru.

Fără să ne dăm seama, probabil, ne vindem uneori ieftin, chiar gratis. Suntem pasivi la iniţiativa refuzului de a spune „nu”, ne lăsăm cumpăraţi. Ce vreau să spun cu toate acestea? Aş vrea să spun multe, dar mă limitez doar la două ipostaze:

Odată cu desfăşurarea campaniei electorale suntem cumpăraţi de materialele electorale – funcţie de culoarea favorită: portocaliu, roşu, albastru sau… Asupra conştiinţei noastre se exercită presiune şi diversiune. Conştiinţa civică slăbită se încearcă a fi pecetluită şi anticipez multe ştampile de vot aplicate sub presiunea instinctului freudian, inconştient, alimentat de discursurile sofistice, cu argumentaţii vide, a celor ce candidează pentru fotoliul comod de Primar. Se încearcă orbirea ochiul critic al fiecăruia dintre noi. Personal, refuz să-mi vând fragmentul conştiinţei electorale rămas încă nealterat şi trec indiferent pe lângă corturile electorale ce-au răsărit peste noapte asemeni unor ciuperci otrăvitoare.

Cel mai mare om de afeceri român nu este Gigi Becali şi nici Ion Ţiriac, ci Satana.

Cel mai mare lider politic român contemporan nu este Traian Băsescu, Adrian Năstase sau Theodor Stolojan, ci Satana. Nici nu doresc să mă gândesc de câte ori am dat curs sugestiilor şi m-am vândut acestui ŞARLATAN, pentru că îmi saltă rădăcinile firelor de păr când încep să mă gândesc! Şi astăzi a venit la mine să încheie o afacere cu mine, o afacere „profitabilă” din punctul lui de vedere. Dorea să îmi dea ceva mărunţiş din puşculiţa sa frumos ornată cu sclipici în schimbul, spunea el, integrităţii mele oricum neânsemnată şi inutilă pentru el. Am avut curajul să-i trântesc uşa refuzului în nas şi i-a zburat mărunţişul pe jos. N-avea decât să şi-l strângă! Mâine oare ce fel de afacere va dori să încheie cu mine?

Cele mai importante minuni ale lumii şi cred că singurele, nu sunt Piramida lui Keops, Colosul din Rodos sau Farul din Alexandria, ci MOARTEA şi ÎNVIEREA Dumnezeului-Om; faptul că unii din noi nu ne mai aparţinem: am fost cumpăraţi, am fost răscumpăraţi de Cel care a plătit preţul imens, nepreţuit, viaţa Sa pentru viaţa noastră – Isus Hristos.

O nenorocire mai mare decât cea din 11 septembrie 2001 din Statele Unite este că înstrăinăm ceva de valoare vitală ce nu ne mai aparţine, ceva ce constituie proprietatea privată a lui Dumnezeu: viaţa noastră mântuită de Hristos.     

Poate că exagerez dar, totuşi, realitatea nu contrazice ceea ce am scris. Am învăţat când eram student, la un curs de sociologie, o paradigmă care explică foarte bine de ce în societatea umană există atâtea realităţi, atâtea bunuri şi servicii. Paradigma învăţată de mine susţine că în societate există ceva fiindcă societatea solicită sau e dispusă să primească acel ceva. Aceasta e raţiunea de a exista a tot ce este produs.  Sau, altfel spus, în societatea contemporană superficială, ceva există fiindcă „dă bine” şi este acceptat, comercializat şi apoi utilizat. La fel stau lucrurile şi cu campania electorală cât şi cu ispita Satanei: există şi încearcă să ne cucerească. Ia iniţiativa de a oferi un răspuns potrivit! Ia iniţiativa de a spune NU!                                                             

 

 

În prima duminică de după Paşte am sărbătorit relatarea evanghelistul Ioan din cap. 20 denumită sugestiv de Biserica Ortodoxă „Dumnica Tomei”.

Îmi place să meditez. Când meditez parcă mă aventurez într-o călătorie fascinantă prin tunelurile viselor prin care mintea e inspirată şi se întoarce bogată la realitatea curentă. M-am aventurat pentru câteva minute şi în a cugeta pe marginea acestei relatări.

Toma nu credea că Isus a înviat şi mi se pare ciudat faptul că el nu credea spusele colegilor săi, a celorlalţi ucenici. Mă întreb cât credit le-a acordat înainte Toma colegilor din „Şcoala lui Isus” dacă, acum, la auzul unei veşti atât de importante nu le-a acordat crezare? Mai mult, Isus le vorbea înainte ucenicilor că va pătimi, va muri şi va învia! Abia când îl vede pe Isus şi are acces la urmele răstignirii de pe trupul Său, Toma oferă crezare învierii. De fapt nu mai poate fi vorba de crezare, fiindcă nu pot să fiu de acord cu afirmaţia comună „până nu văd nu cred”, deoarece atunci când vezi nu mai ai cum să crezi. Atunci doar percepi. Şi, în timp ce percepţia există, atunci când are în faţă o realitate vizibilă, credinţa este diferită, ea neavând o realitate perceptibilă, ci una imperceptibilă prezentului în care se manifestă.

Îmi dau seama că în fiecare din noi există câte un Toma, un Toma la vârsta copilăriei în cazul celor cu credinţa mare, un Toma la vârsta adolescenţei, la vârstă tânără sau vârstă adultă, pentru cei a căror credinţă e o nostalgie a vieţii creştine din ani timpurii. Toma creşte nu în ordine cronologică ci în una dictată de nepăsarea noastră. Pe „Toma” îl luăm mereu cu noi, chiar şi la biserică când simţim prezenţa lui Dumnezeu.

Când am în faţă imaginea de ansamblu a Bisericii, a acestei comunităţi ce uneori îmi apare asemeni unei adunături de indivizi impersonali, las liber gândul în care cred că nu numai pentru Toma cel de altădată trebuie să vină Isus Hristos după înviere pentru a reânvia credinţa. Şi pentru noi trebuie să revină sau chiar să vină Isus, poate chiar în carne şi oase pentru a ne transforma credinţa într-o realitate roditoare de fapte. Binecuvântată ar fi percepţia! Şi în cazul nostru ar trebui să Îl vedem şi să-L atingem pe Isus pentru a putea exclama şi proclama un „este!” arghezian.

Spre deosebire de creşterea şi dezvoltarea biologică, dezvoltarea personajului Toma din noi nu este un progres ci un regres. Chiar dacă este doar copil pentru unii şi un adolescent în viaţa spirituală a altora, prin neglijenţă, el va ajunge la maturitate. O credinţă epuizată sau o necredinţă ajunsă la maturitate e culmea muntelui de piatră. Nimic nu îl va putea dărâma. Nimic în afară de Dumnezeu nu va putea transforma piatra în carne, inima împietrită într-un de carne vibrândă.

Să-L rugăm pe Isus să ne viziteze încă o dată şi după această înviere pentru a-i simţi urmele cuielor. Să învie pentru încă o dată credinţa noastră. Poate vom deveni sau redeveni altfel.

A început campania electorală. Putem fi din noi martorii disputelor de tipul “cine aruncă mai bine cu ouă stricate” între partidele ce îşi susţin reprezentanţii şi vor să îşi câştige electoratul. Ve-ţi fi martorii aceloraşi promisiuni ce se vor dovedi neâmplinite… a aceluiaşi trecut strălucit evocat cu multă măiestrie retorică…

Pe cine să mai credem?

Urmărind o emisiune înregistrată din data de 02.05.2008, pe site-ul Bucovina TV, unde a participat şi dl. Adrian Năstase, am fost martorul a ceea ce spuneam mai sus , anume, evocarea trecutului glorios pe care l-a lăsat în urmă, pe când era Prim Ministru. Hmmm. Se pare că atât dl. Năstase cât şi alţi politicieni asemeni domniei sale îşi imaginează că ţara, mai precis românii, sunt suferinzi şi diagnosticaţi cu alzeihmer, poate nu cu unul clinic ci probabil cu unul de tip existenţial. Cred că se înşeală şi, ca să schimb previziunea sa cu privire la momentul revenirii la guvernare a PNL-ului, cum se exprima domnia sa - peste 50 ani, îmi este frică pentru partidul pe care îl reprezintă, pentru PSD, partid căruia îi vom ura un “bun venit!” peste 50 ani, când îşi va reânsuşi realitatea responsabilităţii şi a conştiinţei. Până atunci, le dorim un proces cathartic din plin, ca să uzez un termen grecesc referitor la curăţire morală.

Nu în ultimul timp, le sugerez celor ce profesează sau doresc să profeseze ca manageri de conflict, să vizioneze emisiunile dedicate campaniei electorale în care sunt invitaţi reprezentanţi din cel puţin două partide diferite… Prevăd multe conflicte penibile şi care încalcă orice regulă de comunicare în adevăratul sens a teremnului de comunicare.

După ce câştigătorii localelor se văd “cu sacii-n căruţă” iar electoratul nu mai are nici o valoare pentru stimaţii politicieni, e gata… apele se liniştesc şi istoria alegereilor cu promisiuni şi alte aspecte penibile se repetă şi uite aşa “timpul trece, leafa merge” iar România se lasă minţită şi înşelată şi asta pentru că “trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”, vorba lui Mircea Badea, cred că singurul a căror cuvinte găsesc corespondent în realitate din toată povestea asta …

Recent am comemorat Paştele – suferinţele, moartea şi învierea Celui ce reprezintă pentru toţi creştinii Mântuitorul lumii. Dar această comemorare va rămâne înregistrată în paginile de jurnal al anului 2008 ca o sărbătoare ce a fost, s-a consemnat iar în prezent viaţa merge mai departe. Asta înseamnă că sărbătoarea va rămâne uitată în luna aprilie, pe data de 27 şi atât?

Fiecare eveniment consemnat de istorie a trecut. De fapt, istoria e o consecinţă documentară a evenimentelor importante trecute. Fiecare situaţie importantă a fost, s-a consumat şi a fost imortalizată pe paginile istoriei. Suferinţele, moartea şi învierea lui Isus Hristos nu se derogă de la relatarea istorică. Biblia susţine că aceste evenimente au existat, s-au consumat şi în prezent au rămas consemnate. Rectific. Moartea lui Isus Hristos şi învierea Sa nu reprezintă doar fascicule de istorie. Ele sunt reamintite prin comemorare, sunt înviate în imaginaţia fiecăruia, fiind readuse astfel în actualitate.

Va rămâne Paştele pentru tine doar subiectul ce a umplut paginile de jurnal personal nescris al anului acesta şi atât? Sau este un nou început? Va rămâne Paştele pentru tine o simplă istorie repetată în fiecare an sau, în sfârşit, va însemna şi moartea ta faţă de viciul numit păcat, faţă de lume şi faţă de sistemul sau filosofia ei?

Am mâncat bine şi de acest Paşte. Ne-am ghiftuit iar stomacul cel suferind de alzheimer nu a fost adormit prea mult de bucatele servite şi continuă să îşi ceară drepturile.

Am mers la Biserică şi de acest Paşte – fiecare la confesiunea căreia îi aparţine.

Unii au luat lumină şi de acest Paşte direct de la lumânarea preotului. Alţii, în a căror biserici nu se multiplică lumina din lumânare în lumânare, s-au mulţumit să fie invadaţi doar de lumina candelabrelor ce chinuie tavanul cu greutatea lor.

Toate acestea la ce bun? Ce din toate acestea şi alte asemenea lor au hrănit şi au luminat sufletul nostru? Mai mult, ce anume a transformat sufletul?

Cât din timpul petrecut la Biserică s-a transformat în eternitate şi nu s-a pierdut din nou în camera imensă gri-negricioasă a trecutului ireversibil?

Şi în anul următor va veni Paştele, la fel de sec şi de trecător ca şi anul acesta. Poate şi peste doi ani şi peste zece vei fi salutat cu binecunoscutul „Hristos a înviat!” Asta până ce viaţa ta va întâlni punctul imens asemeni unui bloc imens de piatră de care te vei împiedica şi va veni Sfârşitul care îţi va dicta alineatul în lumea de dincolo de percepţie şi de această viaţă.

Ce va fi dincolo cu tine dacă nu ai experimentat Paştele şi nu ţi l-ai însuşit ca un mod de viaţă? Ce va fi dincolo cu sufletul tău dacă moartea şi învierea Mântuitorului Isus Hristos nu se va metamorfoza din simple informaţii teologice în profunde realităţi trăite?

Astăzi a fost o zi călduroasă. Spre seară Cerul ne-a binecuvântat cu o ploaie binevenită. Mai puţin întâlnită în Bucureşti , mă refer la ploaia “furioasă” ce a spălat cerul Capitalei, a venit cu prinţesa care m-a vizitat cu câteva luni în urmă, atunci când postam pe blog o amintire din liceu, cu Nostalgia. Ploaia de azi m-a făcut să îmi aduc aminte de copilărie.

Nostalgia a venit udată de ploaie în rochia ei de un albastru mai închis, pentru că, nu-i aşa, albastrul deschis îmbibat cu apă îşi închide nuanţa. A venit şi m-a purtat pe aleile timpului când admiram ploaia de la fereastră în aşteptarea soarelui de după, a timpului frumos, a naturii ce va zâmbi după ploaie. Mi-a arătat vara aceea superbă în care eram cu bunica la treierat şi, în miez de vară am îngheţat şi m-am transformat într-un sloi imens de gheaţă când, pe câmpul aurit pe suprafeţe imense de grâu aşteptând cu sufletul la gură să fie treierat, m-a prins o ploaie rece şi deasă, asemeni unei fete dezamăgite din dragoste…

Acum am privit de la fereastra clinicii unde lucrez fata aceastra trădată în dragoste cum vărsa lacrimi imense şi furioase din cer.

Seara, când am plecat de la serviciu am început să respir un aer mai curat. Şi, în ciuda aerului umed şi a trotuarelor ude, amestecate cu noroi pe alocuri, mergea de o plimbare… Problema era că nu aveam cu cine să mă plimb. M-am luat doar pe mine la plimbare şi visul…în drumul meu de întoarcere… visul că odată mă voi plimba  cu cea pe care o voi iubi…

Vă credeţi interesanţi?! Sunteţi stăpânii mijloacelor de transport în comun?! Încă nu v-a caftit nimeni ca să învăţaţi o lecţie?!

Sunt câteva întrebări pe care le adresez bădăranilor controlori RATB. Nu am nimic cu ei. E meseria lor, dar cu aberanta controlare a unui călător exact atunci când vrea să coboare nu discut! Mi se pare inacceptabil! Asta mi s-a întâmplat acum 2 zile în urmă. Doream să cobor, pentru că era staţia la care coboram ca să merg la serviciu (aveam abonamentul valabil, să nu interpretaţi greşit) şi tocmai atunci s-a trezit unul din domnii controlori să îmi verifice abonamentul. Când am urcat, probabil că smulgea câte o petală din floarea prostiei şi absurdităţii sale: “să-l verific, să nu-l verific” şi când s-au terminat petalele şi prostia lui a rămas goală, rasă în cap, rămasă la petala “să-l verific”, mi-a solicitat abonamentul. Norocu’ lui că am reuşit totuşi să cobor că de nu să vedeţi ce spectacol gratuit făceam. He he! Ne legitimam reciproc! … Şi mai vedeam cui i-ar fi tremurat picioarele mai tare…

Am avut ocazia să îl văd pe cel despre care pot să spun că până alaltăieri i-am citit doar cărţile. Ieri şi alaltăieri am avut oportunitatea să îl văd în carne şi oase . Chiar să schimb câteva cuvinte de prezentare şi de apreciere.

E vorba de Josh McDowell, un vorbitor ce a scris 108 cărţi, a ţinut prelegeri în multe ţări şi a luat multe distincţii pentru activitatea sa de mânuitor al panei de scris. Energic şi plin de viaţă la peste 60 ani ai săi, original şi cu simţul umorului bine hrănit, a fost o companie productivă şi plăcută în timpul celor două conferinţe.

În seara de 11 aprilie a.c. a ţinut o conferinţă la Palatul copiilor, o conferinţă adresată persoanelor care lucrează cu copiii şi adolescenţii. După ce şi-a prezentat propria sa familie, Josh McDowell a continuat să prezinte o piramidă a dezvoltării individului:

COMPORTAMENT (la vârful piramidei)

VALORI

CONVINGERI

RELAŢII (la baza piramidei)

(Relaţiile generează convingerile. Convingerile generează valorile. Valorile determină comportamentul)

A continuat apoi să prezinte următoarele:

Ce anume face un tânăr să creadă în ceva?

Relaţiile nasc convingeri. Convingerile generează un sistem de valori care modelează comportamentul nostru.

Suntem alcătuiţi pentru a ne conecta cu alţii în relaţie. Toate cercetările ştiinţifice demonstrează că din momentul în care un prunc se naşte în lumea asta, creierul acelui copil este din punct de vedre biologic gata formatat pentru a relaţiona cu ceilalţi. Nu cumva asta schimbă esenţa dezbaterii? Toate cercetările ştiinţifice vin în direcţia asta. Vrei să îi vezi pe tineri trăind un sistem de valori? Trebuie să faci 2 lucruri:

- trebuie să dezvolţi o relaţie apropiată, intimă cu acel copil altfel ei vor respinge acel adevăr;

- trebuie să trăieşti acel adevăr, să-l modelezi în prezenţa acelui copil (fii un exemplu în privinţa adevărului pe care doreşti să-l transmiţi)

Universitatea Columbia a comandat un studiu. Felul în care structura familiei. Comparativ cu o familie în care amândoi părinţii sunt u una monoparentală.

Copilul crescut într-o familie monoparentală, are cu 30 la sută şanse să se implice în consumul de alcool şi de droguri. Dar stuiul a mers mai departe. Copilul care creşte într-o familie cu ambii părinţi dar unde relaţia dintre tată şi copil e problematică, copilul are 60% şanse mai mari de a se implica în consumul de droguri.

Un copil cu ambii părinţi unde relaţia dintre tatăl şi copil e excelentă, copilul are mai puţin de 6% de a se apuca de droguri.

FBI au făcut o cercetare pt a depista profilul celor predispuşi spre a trage cu o armă.

Profilul care a apărut cu procentajul cel mai mare este: tatăl este ori absent ori neimplicat în creşterea copilului. Lucrurile se rezumă la relaţii.

Johns Hopkins (Şcoală medicală).

Thomas şi Duazunski. Au studiat peste 30 ani 1377 studenţi la medicină să caute cauza comună pentru 5 boli: boli mentale, hipertensiune, tumori maligne, bolile coronariene, suicidul.

Au putut găsi o cauză comună?

După 30 ani de cercetare au găsit o singură cauză comună. NU era vorba de regimul aliemntar sau exerciţiile fiyice. CI LIPSA DE APROPIERE DINTRE COPIL ŞI TATĂL LUI.

Motivul este următorul: există ceva în viaţa fiecărei persoane din lumea aceasta care declanşează. Fiecare am simţit acest lucru chiar astăzi: STRESUL.

Un copil care creşte într-o familie armonioasă, poate să se ocupe cu stresul într-un mod mai constructiv.

PREDĂ LECŢIA COPIILOR ÎN CLASĂ ÎN CADRUL UNEI RELAŢII.

Un copil de 12-14 ani care nu are relaţii bune cu tatăl, are şanse de 300 % şlanse de sinucidere

15-16 ani, fără relaţii bune cu tatăl, copilul are 400% şanse de sinucidere.

Întrebat de W. Bush care e cea mai mare problemă a Americii, Josh McDowell a răspuns că este: tatăl absent sau neimplicat.

Vreţi să-i înţelegeţi pe tinerii de azi? Priviţi bine la tatăl lor şi îi ve-ţi înţelege.

Majoritatea problemelor de la şcoală încep cu părinţii, acasă. Aproape niciodată, niciodată, niciodată nu îţi apăra copiii la şcoală pentru că au greşit.

Intimitatea este capacitatea de a fi tu însuţi, real, cu altă persoană, fără bariere, fără faţadă. Asta vrea fiecare copil de la tăticul lui.

Crescându-mi copiii, am încercat să am o atitudine proactivă. Am încercat să detectez problemele înainde de a ajunge la suprafaţă. Când am văzut ceva am încercat să pun copiilor mei trei întrebări. Dacă răspunsul era afirmativ la toate întrebările acelea, copilul era uşor de modelat:

1. Fiule, ştii că te iubesc?

2. Fiule ştii că îţi iubesc mama?

3. Fiule, atunci când te vei căsători şi vei avea copii, vrei să existe între tine şi soţia ta ceea ce există între mine şi mama ta?

Ştiţi ce am învăţat eu ca tată?

Când am trebuit să mă ocup de o problemă, a trebuit să aduc la suprafaţă mai întâi relaţia mea cu acea persoană, apoi să mă ocup de problemă.

Adevărul fără relaţii duce la respingere. Regulile fără relaţie duc la rebeliune, sau, cu alte cuvinte, disciplina fără relaţii duce la mânie şi amărăciune. Nu aş disciplina un copil până ce acela nu ştie că îl iubesc.

3 paşi ai contextului principiilor următoare:

- creşterea copiilor nu prezintă garanţii absolute;

- niciodată nu este prea târziu;

- unii copii sunt greu de crescut.

7 principii simple, universale, pentru a construi o relaţie cu copilul (bazate pe Biblie):

a) afirmarea.

Atunci când afirmăm, când suntem împreună cu sentimentele copilului, le dăm un sentiment de autenticitate. Confirmă sentimentul copilului, identifică-te cu acel sentiment la copilului (Romani 12:15);

b) acceptare necondiţionată.

Când copilul simte că e acceptat necondiţionat, el are un sentiment incredibil de securitate. Majoritatea copiilor simt că dacă nu au realizări, vor fi respinşi. Aceasta creşte transparenţa. Asta e cea mai puternică motivaţie pt copil pt a obţine rezultate (Romani 15:7);

c) aprecierea.

Semnificaţia e acel sentimnent sau gând că tu ai făcut sau ai spus ceva valoros. Dişciplina trebuie să fie sub umbrela aprecierii pentru lucrurile bune pe care le face un copil. (Matei 3:17);

d) disponibilitatea

Atunci când suntem la dispoziţia copiilor le comunicăm că ei ne sunt importanţi. Le oferim un sentiment de importanţă. Copiii scriu „dragoste” la fel cum ar scrie cuvântul „timp”.

Voi, taţi tineri, acesta este ceea ce numesc eu efectul „bunic”. UN bărbat se căsătoreşte, are 2, 3 copii, nu îi pune în pătuţ, nu le spune o poveste, nu se întinde în pat ca să îi asculte, sunt prea ocupaţi. Pe la 45 ani intră efectul „bunic”. Deodată bărbatul acela vrea să petreacă timp cu copiii, dar copiii nu mai vor să petreacă timp cu tatăl. Cei mai deprimaţi bărbaţi pe care-i întâlnesc are de-a face cu faptul că copiii nu mai vor să petreacă timp cu ei.

Ascultaţi de mama copiilor voştri;

e) afecţiunea

Atunci când arătăm dragostea copiilor noştri, asta demonstrează că sunt vrednici de iubit. Trebuie să exprimăm afecţiunea verbal. Copiii noştri trebuie să audă din nou şi din nou „te iubesc”. Al doilea mod este de a exprima această afecţiune este printr-o expresie fizică adecvată, după situaţie, o strângere de braţe, poate să ţii de mână. Copiii noştri cer, tânjesc după aceasta în fiecare cultură. Cel mai bine e să începi când se nasc.

f) abordarea

Abordează lumea opilului tău. Intră în lumea lui. Ei vor intra în lumea voastră când ve-ţi fi bătrâni. Ce le place? Intră acolo. Se va întoarce la tine ca o binecuvântare (1 Corinteni 13:5);

g) dare de socoteală

Stabileşte limitele rezonabile, reguli rezonabile pentru care sunt traşi la răspuns.

Aceleaşi principii se aplică între angajatori şi angajaţi, între pastori şi membrii bisericilor etc.

În România, conform unui studiu recent, 62 % din tinerii între 12-18 ani, susţin că tatăl nu petrece sau prea puţin petrece timp cu copiii.

Asta e o cultură pregătită pentru invazia drogurilor!!!

În data de 12 aprilie a.c., la Sala Palatului de data aceasta, Josh McDowell a ţinut o conferinţă pentru tineri şi adolescenţi. Am asistat ulterior şi la un concert Proconsul.

Dintre ideile importante am surpins următoarele:

SEX: MITURI ŞI ADEVĂR

Tot ceea ce cred aparţine punctului de vedere creştin.

De ce sex?

Majoritatea oamenilor nici nu-şi pun această întrebare. De ce a creat Dumnezeu actul sexual?

Trei scopuri:

1. Procreerea. Ca să avem copii, să ne înmulţim.
2. Dumnezeu a creat sexul ca un factor de unitate. În Cuvântul Său, Dumnezeu spune că bărbatul îşi va lăsa părinţii, se va uni cu soţia sa şi vor fi una. Dumnezeu ne-a creat pentru relaţii. Dumnezeu a creat omul şi ca pe o fiinţă spirutuală. Cu cât mă apropii de Hristos şi în acelaşi timp se apropie şi soţia mea de El, ne apropiem şi noi unul de altul mai mult. Cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, cei doi se vor bucura mai mult din punct de vedere sexual. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Holywood. Admirăm modelele de la Holywood dar majoritatea modelelor nu pot păstra o relaţie mai mult de 3 ani. Problema este că nu s-au preocupat de aspectul spiritual.
3. Pentru plăcerea noastră. Dar nu cu nevasta vecinului J. Ci cu soţia ta din tinereţe.

Una din cele mai mari probleme din lume este dragostea.

Problema compatibilităţii sexuale nu e de natură fizică! „Ţevile” şi „tubulatura” merge întotdeauna bine. Problema nu e la „instalaţie”. Ci are de-a face cu sentimentele. Organul sexual nu e între picioare ci între urechi. Mecanismul e în creier.

Vrei să ai cea mai minunată relaţie sexuală în căsătorie? Vreau să vorbesc despre dragoste. Asta e cheia. Cheia nu este să vezi dacă eşti compatibil fizic ci emoţional.

Vreau să definesc dragostea. În sala asta probabil că nu sunt mai mult de 10 persoane care să poată defini dragostea. Unul din 3 răspunsuri susţine că dragostea e un sentiment. Dacă dragostea ar fi sentiment, nu ai avea control. Dacaă dragostea ar fi o emoţie Isus nu putea să se stăpânească. În Biblie nu ni se porunceşte să ne placă de oameni. A-ţi plăcea de cineva e sentiment. Dragostea este o alegere.

În SUA, 62% dintre studenţi spun că dacă iubeşti pe cineva totul e în regulă. Dar de unde şti că te-ai îndrăgostit? Majoritatea cărţilor despre dragoste nu definesc dragostea. Pastorul, părinţii, profesorii spun: iubiţi-vă unii pe alţii, dar nu definesc dragostea!

Mass-media şi Holywood-ul definesc dragostea astfel: dragostea este sex şi sexul este dragoste. Cel mai egosit lucru al unui bărbat este sexul. 1 Corinteni 13 nu defineşte dragostea ci arată ce face dragostea, cum este dragostea.

Nimeni nu şi-a urât vreodată trupul ci-l îngrijeşte şi-l hrăneşte.

A hrăni înseamnă a creşte pe cineva la nivelul de maturizare. În Luca 2:52 scrie că Isus creştea în înţelepciune, fizic şi spiritual. A hrăni înseamnă a pune la dispoziţie substanţele nutriţionale creşterii. Dacă îmi iubesc soţia îi voi oferi substanţele nutritive pentru ca ea să crească fizic, intelectual, emoţional şi spiritual. Asta e prima parte a dragostei.

A îngriji înseamnă a purta de grijă. A-ţi ocroti soţia.

Dragostea e alegerea de a hrăni şi a îngriji.

DEFINIŢIA DRAGOSTEI ÎN TREI CUVINTE:

DRAGOSTEA ÎNSEAMNĂ A ÎNGRIJI ŞI A HRĂNI

Unii spun: „Dacă m-ai iubi ai face sex cu mine” Această afirmaţie nu e o expresie ce reflectă dragostea. Nu arată îngrijire şi hrănire.

Dumnezeu e dragoste. El ne protejează şi ne hrăneşte. Fiecare poruncă e o exprimare a esenţei lui Dumnezeu. Fiecare poruncă e dată ca să ne protejeze.Ex: să nu preacurveşti. Asta pentru că Dumnezeu vrea să te protejeze şi să îţi dea ce ai nevoie.

Când eram la liceu, erau doar 2 boli cu transmitere sexuală. Cele două se rezolvau cu o injecţie. Astăzi sunt 17 boli incurabile, pentru că sunt virusuri. Există o boală care se transmite chiar şi atunci când foloseşti prezervativul.

În SUA 6949 tineri sunt contaminaţi zilnic cu o boală sexuală.

HPV – virusul uman papiloma e nr. 1 ca transmitere sexuală în SUA. În ultimii 5 ani, în fiecare an această boală a ucis mai multe femei decât HIV-ul.

Universitatea California a publicat un raport ce a şocat SUA. În ceea ce priveşte cancerul cervical şi cel uterin, în 99% din cazuri s-a identificat HPV. Cancerul cervical e o boală cu transmitere sexuală.

63% dintre femei foste studente, sunt astăzi infectate cu HPV.

Se tot spune: „Poartă un prezervativ. Sexul e protejat.” O întreagă generaţie a fost condiţionată de această afirmaţie. Dar e o gândire greşită. Prezervativele nu funcţionează aproape niciodată când e vorba de viruşi cu transmitere sexuală. În SUA nu vei vedea reclame care să comunice ca să foloseşti prezervativul pentru a preveni o sarcină. Gândeşte cu mintea nu cu pelvisul! Copiii mei sunt diferiţi de ceilalţi copii. I-am învăţat să atace, să pună întrebări când cineva susţine că are autoritate.

În SUA prezervativul are o rată de eşec de 29%, altfel spus, 29 din 100 de femei rămân însărcinate.

Într-o universitate mare din SUA s-au descoperit 7000 de studenţi infectaţi cu HPV. În urma unui studiu, s-a constatat că HPV se transmite de 10 ori mai rapid decât HIV-ul. Majoritatea viruşilor se transmit prin anumite zone neacoperite de prezervativ. Pentru o protejare sigură, un prezervativ ar trebui să semene cu un costum de scafandru J.

Dumnezeu îţi spune să aştepţi persoana potrivită pentru o relaţie potrivită pentru toată viaţa. Înainte de a te considera foarte deştept, fă-ţi bine temele. Dumnezeu îţi spune: Eu vreau să te ocrotesc şi să-ţi dau ce este mai bun.

Expertul nr. 1 din SUA în probleme medicale m-a sunat şi mi-a recomandat să fiu mai agresiv, să spun lucrurile mai apăsat. Unii viruşi stau ascunşi în trupul uman 10 ani fără a prezenta simptome. Dar îi transmiţi mai departe.

Hormonii care te excită nu au nici o conştiinţă.

Când ai raporturi sexuale cu o persoană, medical vorbind, tu întreţii raporturi sexuale cu toţi partenerii avuţi de acea persoană înainte şi partenerii partenerilor lor.

S-a constatat că de la o fată de 16 ani s-au contaminat 685 de persoane. SEXUL NU E O CHESTIUNE PRIVATĂ!

Noi am corupt sexul dăruit de Dumnezeu.

De peste 40 ani vorbesc despre sex şi îndemn tinerii şi tinerele să aştepte. Într-o viaţă sexuală împlinită unul din cele mai importante aspecte e capacitatea de a ierta.

Într-un 19 decembrie, cu mulţi ani în urmă, mi-am predat viaţa lui Isus Hristos. Ştiam că dacă eram singura persoană, Isus ar fi murit pentru mine. Mersul la biserică nu te face creştin cum de altfel mersul la Mc Donald’s nu te face hamburger. Am aflat că eu însumi trebuie să îmi pun încrederea în Isus. A durat 6 luni în care viaţa mea a fost schimbată. Chiar şi relaţia cu tatăl meu care era alcoolic şi pe care am încercat să îl ucid înainte deoarece o batea pe mama.

Astăzi plouă.

Astăzi cerul plânge în locul meu şi spală acoperişurile maşinilor de lux cu bot de merţan sau Audi, dintre care nu îmi aparţine nici una. Lacrimile reci ale cerului de primăvară nu face discriminare, asemeni nouă, oamenilor şi spală vilele de prin Cartierul francez sau de prin Pipera dintre care, iarăşi, nu îmi aparţine nici una. Ai spune că ploaia e pentru proprietarii de maşini străine care economisesc 10 lei pe care îi pierd cei de la spălătoriile auto şi pentru cei ce au vile. Dar ploaia e şi pentru mine. Cerul plânge pentru că nu am încă un merţan şi o vilă în Pipera pentru a putea obţine o carte de vizită al vreunei domnişoare, că de altfel, it’s not possible…

Bine că plouă că eu nu mai vreau să plâng.